# 240 de acri de teren agricol degradat intră într-un proiect de rewilding plătit din credite de biodiversitate

_Published: 2026-10-02_

La Herstmonceux Castle, în sud-estul Angliei, 240 de acri de teren agricol vor fi scoși treptat din vechiul mod de utilizare și transformați într-un mozaic de pajiști, tufăriș, zone umede și pășune împădurită. Nu există însă un buget clasic de restaurare plătit integral de universitate sau de stat.

Banii ar urma să vină inclusiv de la dezvoltatori care trebuie să compenseze impactul asupra biodiversității produs de proiecte construite în alte locuri. Sistemul se numește Biodiversity Net Gain, iar legislația engleză cere în mod normal noilor dezvoltări un câștig de cel puțin 10% al biodiversității față de situația inițială.

Întrebarea pe care proiectul o aduce în prim-plan este dacă biodiversitatea poate fi finanțată printr-o piață fără ca această piață să transforme distrugerea naturii într-o simplă taxă de plătit.

## Herstmonceux transformă terenul agricol într-un laborator de restaurare

Proiectul se desfășoară pe Herstmonceux Castle Estate, proprietate de 600 de acri a Queen’s University din East Sussex.

[Programul de rewilding pentru cele 240 de acri de la Herstmonceux](https://www.queensu.ca/gazette/stories/bader-college-launches-major-rewilding-initiative-herstmonceux-castle-estate) vizează suprafețe agricole descrise drept degradate ecologic și cu productivitate redusă.

În locul unei singure utilizări agricole, terenul ar urma să evolueze către o combinație de habitate: pajiști, tufăriș, zone umede, pășune cu arbori și alte forme rezultate din procese naturale și management.

Rewilding nu înseamnă aici abandonarea completă a terenului. Proiectul include pășunat controlat, restaurarea habitatelor și monitorizare ecologică pe termen lung.

## Dezvoltatorii pot cumpăra unități de biodiversitate produse în altă parte

Biodiversity Net Gain face parte din sistemul de planificare din Anglia din 2024. În principiu, noile proiecte trebuie să lase biodiversitatea într-o stare măsurabil mai bună decât înainte.

Ținta minimă este de 10%. Câștigul poate fi realizat pe terenul dezvoltării sau, în anumite condiții, în altă parte.

Herstmonceux va putea furniza asemenea unități off-site. Nattergal, compania implicată în restaurare, va administra mecanismul de vânzare, iar veniturile vor finanța refacerea, managementul și monitorizarea terenului.

Pentru protecție juridică va fi folosit un Conservation Covenant care trebuie să mențină destinația de conservare pentru minimum 30 de ani. Queen’s precizează că proiectul este gândit pe termen mai lung decât această obligație legală.

## Creditul de biodiversitate nu trebuie confundat cu o licență de distrugere

Mecanismul este atractiv pentru că aduce capital privat în refacerea naturii. Dezvoltatorul plătește, iar terenul degradat primește finanțare pentru restaurare.

Problema apare dacă ordinea măsurilor este inversată. Compensația nu ar trebui să devină prima opțiune atunci când un habitat poate fi evitat sau protejat direct.

Mai există și dificultatea măsurării. Un hectar de habitat vechi, complex și funcțional nu este obligatoriu echivalent ecologic cu aceeași suprafață restaurată recent în alt loc. Timpul contează, conectivitatea contează, iar speciile nu se mută după contabilitatea dezvoltatorului.

România se află într-o etapă mult mai elementară. [România a ratat termenul pentru proiectul Planului Național de Restaurare a Naturii](/09/09/2026/stiri/plan-restaurare-natura-romania-termen-ratat-diana-buzoianu/), în timp ce necesarul european de finanțare pentru restaurare este estimat la miliarde de euro anual.

## Herstmonceux va putea arăta dacă natura finanțată produce rezultate măsurabile

Avantajul proiectului universitar este monitorizarea. Studenții și echipele de cercetare vor putea urmări biodiversitatea, solul, apa, carbonul și schimbarea utilizării terenului în timp.

Asta oferă ceva ce multe scheme de compensare nu au: posibilitatea de a verifica dacă promisiunea financiară devine habitat funcțional.

Rezultatele nu vor apărea imediat. O zonă umedă, o pășune cu arbori sau un habitat complex se construiesc în ani, iar unele procese au nevoie de decenii.

În acest sens, cei 30 de ani de protecție juridică nu reprezintă un detaliu birocratic. Sunt intervalul minim în care proiectul trebuie să rămână suficient de stabil încât procesele naturale să aibă timp să lucreze.

Herstmonceux pune astfel pe aceeași parcelă trei lucruri pe care politica de mediu încearcă rar să le împace: dezvoltare, bani privați și restaurarea naturii. Testul real nu va fi câte credite se vând, ci ce va exista pe acele 240 de acri când contractele vor fi deja vechi.