# Romsilva oferă gratuit 600 de mii de puieți forestieri voluntarilor implicați în acțiuni de împăduriri

_Published: 2023-11-02_

[Regia Naţională a Pădurilor](https://www.facebook.com/RnpRomsilva/posts/pfbid0T7LUFZ6tbabTxzUt37EBLduqgC23qxKCbtcRGgAEzqcRzws6ha4QeCMtCRkQAd7Zl)– Romsilva, acordă, sub formă de sponsorizare, 600.000 de puieţi forestieri voluntarilor care se implică, în campania de împăduriri din această toamnă, în acţiuni de împăduriri în afara fondului forestier naţional.

### Între anii 2017 şi 2022 Romsilva a oferit, sub forma sponsorizării, 2.260.100 de puieţi forestieri voluntarilor

Cu acești puieți au fost împădurite aproximativ 560 de hectare terenuri aflate în afara fondului forestier naţional.

Potrivit membrilor Romsilva, ”_pot beneficia de sponsorizare cu puieţi forestieri persoanele fizice sau juridice care nu au scop lucrativ, care deţin un teren sau au acordul proprietarului unui teren care urmează a fi împădurit, în baza unei solicitări adresate direcţiilor silvice din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor_”.

#### Regia Națională a Pădurilor a valorificat, în același interval de timp, către persoane fizice sau juridice, 16.4 milioane de puieți forestieri produși în pepinierele proprii, obținând venituri de 21.9 milioane de lei

[Regia Naţională a Pădurilor](https://stireaverde.ro/26/05/2023/stiri/deseuri-botorog-magura/) – Romsilva a mai adăugat că produce anual în pepinierele silvice peste 30 de milioane de puieţi forestieri, din 60 de specii, precum şi peste 1 milion de puieţi ornamentali.

Mai mult, Romsilva administrează 3.13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.
