# Bucureștiul înregistrează un număr record de decese din cauza caniculei

_Published: 2025-08-05_

Un raport publicat de Fundația Friedrich Ebert arată că Bucureștiul este unul dintre orașele europene cu cea mai mare rată a mortalității asociate valurilor de căldură.

Lipsa acțiunilor concrete din partea autorităților și un urbanism ostil accentuează efectele crizei climatice, scrie [Radio Eco Natura](https://radio-econatura.ro/bucurestiul-are-cea-mai-ridicata-rata-a-mortalitatii-asociate-cu-caldura/).

### Fundația Friedrich Ebert: Capitala României este prinsă în ”insula de căldură”: temperaturi cu până la 6°C mai mari decât împrejurimile

”_Mai mult de 50% din suprafața Bucureștiului este modificată antropic prin construcții, șosele, zone industriale și alte amenajări_”, arată autorii studiului ”Bucureștiul sub caniculă”.

Fenomenul de ”insulă de căldură urbană” face ca temperaturile în capitală să fie cu 5-6°C mai mari decât în zonele din jur, mai explică sursa citată.

### Bucureștiul a devenit capitala europeană a mortalității provocate de caniculă, fără strategie climatică

Potrivit unui studiu al Băncii Mondiale citat în raport, ”_Bucureștiul are cea mai ridicată rată a mortalității asociate cu căldura din toate orașele din centrul și estul Europei, fiind depășit doar de Istanbul_”. Iar autorii subliniază clar: ”_Efectele crizei climatice ar trebui să fie o problemă fundamentală de sănătate publică_”.

Bucureștiul fierbe la propriu vara, dar autoritățile reacționează cu indiferență birocratică.

”_În anul 2025, la nivelul Municipiului București nu este adoptată o strategie pentru schimbări climatice_”, conchid autorii.

### Schimbările climatice au amplificat canicula în Europa și au provocat mii de decese

Un [studiu](https://stireaverde.ro/11/07/2025/stiri/decese-canicula-europa-2025/)realizat de experți de la Imperial College London și London School of Hygiene and Tropical Medicine arată că, în timpul valului de căldură extrem care a afectat Europa de Vest la sfârșitul lunii iunie 2025, aproximativ 2.300 de persoane și-au pierdut viața în 12 orașe europene.

Dintre acestea, circa 1.500 de decese au fost atribuite efectelor schimbărilor climatice, care au amplificat temperaturile cu până la 4°C în marile orașe, inclusiv Barcelona, Madrid, Londra și Milano.

În Spania s-au înregistrat peste 40°C, iar Franța s-a confruntat cu incendii de vegetație. Iunie 2025 a fost a treia cea mai caldă lună iunie din istorie.
