# Orașul Novaci devine stațiune turistică de interes național

_Published: 2025-11-06_

Guvernul a decis ca oraşul Novaci sa fie declarat [staţiune turistică](https://stireaverde.ro/18/06/2025/stiri/protest-turism-europa/)de interes naţional, scrie Radio Eco Natura.

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Miruţă, crede că Rânca este ”_unul dintre acele locuri de care orice român ar trebui să se îndrăgostească_”.

”_Are o frumuseţe care îţi taie respiraţia, potenţial imens, dar şi nevoie de dezvoltare reală, de atenţie şi de investiţii. Astăzi am făcut un pas important în direcţia asta: Guvernul, a aprobat hotărârea pe care am iniţiat-o, prin care oraşul Novaci, inclusiv zona Rânca, devine staţiune turistică de interes naţional_”, a scris, pe Facebook, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Radu Miruţă, potrivit sursei citate.

### Miruţă semnează atestarea orașului Novaci ca staţiune de interes naţional: un pas spre dezvoltare şi investiţii

Originar din Novaci, Miruţă afirmă că a avut ”o emoţie suplimentară” să fie ministrul a cărui semnătură se află pe documentul care atestă oraşul ca fiind staţiune de interes naţional.

”_Dar ce inseamna concret staţiune de interes naţional: Acces prioritar la finanţări guvernamentale şi europene; Prioritate pentru proiecte de infrastructură; Creşterea atractivităţii pentru investitori; Promovare naţională şi internaţională; Dezvoltare locală şi un nivel de trai mai bun pentru oameni_”, a mai transmis Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului.

### Novaciul, poarta de intrare spre Rânca și inima Gorjului montan

- Novaci se află la poalele Munților Parâng, în județul Gorj, fiind un important punct de plecare spre stațiunea montană Rânca.
- Orașul păstrează tradiții autentice de păstorit, port popular și meșteșuguri vechi.
- Novaciul găzduiește anual evenimente culturale care promovează identitatea locală.
- Zona atrage turiști prin peisaje spectaculoase, aer curat și ospitalitate.
- Economia locală se bazează pe turism, agricultură și produse tradiționale.
- Prin recunoașterea ca stațiune de interes național, Novaciul își consolidează rolul turistic și cultural în regiune.
