# Continuă să se dezvolte infrastructura de reîncărcare a mașinilor electrice

_Published: 2025-10-07_

Infrastructura destinată reîncărcării maşinilor electrice din România a continuat să se dezvolte într-un ritm susţinut în anul 2024, depăşind pragul de 4.500 de puncte de încărcare – cu aproximativ 33% mai mult faţă de nivelul din 2023 –, evoluţie sprijinită de investiţii private consistente şi de programe de finanţare publică

Noul studiu a fost realizat şi publicat de compania de consultanţă Roland Berger.

Conform analizei, atingerea jalonului stabilit prin PNRR, respectiv instalarea a 22.400 de puncte de reîncărcare până în 2026, rămâne totuşi o provocare majoră, având în vedere că până la sfârşitul anului 2024 a fost implementat doar aproximativ 20% din obiectiv, ceea ce face necesară o accelerare semnificativă şi constantă a ritmului de implementare.

### Vânzările de mașini electrice scad în România din cauza reducerii subvențiilor RABLA Plus

Piaţa vehiculelor electrice din România se află pe un trend descedent, cu aproximativ 10.000 de unităţi full-electrice vândute în 2024, comparativ cu peste 15.000 în 2023, scrie [Radio Eco Natura](https://radio-econatura.ro/romania-trebuie-sa-faca-mai-mult-pentru-atingerea-jalonului-pnrr-in-infrastructura-de-reincarcare-a-masinilor-electrice/?fbclid=IwY2xjawNPRuZleHRuA2FlbQIxMQBicmlkETFCSzJjYXBoek1KMXFNMXpQAR6PmIBU-xA4TyYZHNXHfbYt4oi4N10CwWxCgKG1LB3CfCiXoqPhI4v0pK5tSg_aem_8g5DG1L6Wo9zODBt-6IeOA).

Conform sursei citate, ”_scăderea survine pe fondul reducerii subvenţiilor [RABLA](https://stireaverde.ro/02/10/2025/stiri/inscrieri-rabla-auto-2025/)Plus, ceea ce evidenţiază dependenţa ridicată a acestui segment de suportul guvernamental, mai ales în lipsa unei oferte variate de modele accesibile ca preţ_”, arată compania.

În România, încărcarea publică rămâne mai populară decât în restul ţărilor europene analizate având în vedere nivelul mai redus de penetrare a soluţiilor home-charging.
