Luni, 7 august 2023, a fost prima zi de protest a bucureștenilor, în fața Primăriei Capitalei, față de tăierile ilegale de copaci de pe cuprinsul unității administrativ teritoriale. Cea mai importantă revendicare a acestora se referă la creșterea amenzilor pentru care distrug sau defrișează copaci, de la 50 de lei la 5.000 de lei.
Pragul de 5.000 de lei este limita maximă pe care o administrația o poate seta conform legii.
Acțiunea de luni s-a desfășurat între orele 19:00 și 20:00, în fața Primăriei Municipiului București, pe partea cu Parcul Cișmigiu. Astfel de acțiuni vor fi organizate pe tot parcursul lunii august, în fiecare zi de luni între aceleași ore. Precizăm, de asemenea, că toate manifestațiile sunt autorizate.

Bucureștenii au protestat în fața Primăriei Capitalei față de tăierile ilegale de copaci
Redacția ȘtireaVerde.ro s-a deplasat la fața locului și a stat de vorbă cu doi dintre manifestanți, pentru a-i întreba de motivele care stau în spatele acțiunii de protest și care sunt așteptările pe care le au de la administrația publică.
„În parcul IOR, în ultimii ani au fost distruse vreo 10 hectare de spații verzi de către noii proprietari. Nu știm de ce acel teren al parcului s-a dat în proprietate, iar oamenii aceia au hotărât că e mai benefic și mai profitabil să construiască acolo. Noaptea au otrăvit copacii, aproape toți de pe acele 10 hectare s-au uscat, iar acum îi taie, pentru că sunt uscați și reprezintă un pericol.
Noi venim să protestăm la Primăria Capitalei ca să cerem Consiliului General să mărească amenzile pentru distrugere de copaci. Acum, amenda pentru tăierea de copaci e 50 de lei. Dacă o plătești repede, plătești doar 25 de lei. Asta e curată încurajare. Cerem sume mai mari și dosare penale pentru așa ceva. E crimă împotriva sănătății noastre. Capitala respiră cu acești plămâni, iar ei distrug plămânii“, a spus Oleg, participant la protest.
L-am întrebat pe acesta și despre incendiile tot mai dese care se produc, voluntar sau involuntar, în IOR.
„Incendiile sunt tot mai dese. E posibil ca cineva să arunce o țigară și vegetația aceea neîngrijită să se aprindă. Totodată, e posibil să fie și o mână criminală, care vrea să distrugă urmele crimelor făcute. Sunt copaci găuriți și otrăviți. Garda de Mediu nu se bagă acolo ori dă amenzi de ochii lumii. Vrem să se intervină, categoric și hotărât, în apărarea spațiilor verzi“, a explicat Oleg.

Protestatarii au cerut mai multă responsabilitate și din partea Gărzii de Mediu
Oleg a mai spus și că „primarul general se pare că s-a implicat. A găsit juriști, a început procese în judecată. Am vrea ca și Consiliul să fie la fel de activ și la următoarea ședință să mărească amenzile pentru tăierile de copaci“.
Reamintim că, în luna martie, Nicușor Dan, primarul Capitalei, a vizitat Parcul IOR, unde a promis că va face demersurile necesare pentru a expropria cele 11 hectare retrocedate.
Anterior, Greenpeace România a avertizat că „o suprafață de 12 hectare din Parcul IOR-Titan, echivalentul a 12 terenuri de fotbal, e pe cale să dispară pentru totdeauna din patrimoniul verde al Bucureștiului“.
Andreea, o altă participantă la protest, a cerut mai mult responsabilitate din partea Gărzii de Mediu.
„Scopul este foarte specific! Primul lucru este să mmăreasscă amenzile pentru aceste tăieri ilegale. De asemenea, Garda de Mediu trebuie să-și facă traba.
Avem așteptări din partea tuturor. Trebuie să fie o muncă de echipă. Nu am protestat la primăriile de sector, ci am venit direct aici, la Primăria Capitalei“, a spus Andreea, participantă la protest.
Revendicările și relatările cetățenilor din Capitală sunt susținute de imaginile apărute la începutul anului în Parcul IOR. La acea vreme, ȘtireaVerde.ro a scris despre hectare întregi din parc ce au fost defrișate.
