Polițiștii din Mureș confiscă tone de deșeuri și substanțe toxice în urma perchezițiilor

Peste 417 kg de substanțe toxice, sute de litri de ulei uzat și 40 de tone de deșeuri au fost ridicate, iar amenzile aplicate depășesc 76.000 de lei

Peste 400 de kilograme de substanțe toxice, uleiuri uzate și tone de deșeuri au fost descoperite de polițiștii din Județul Mureș, scrie Radio Eco Natura.

Polițiștii din Mureș au ridicat tone de deșeuri și substanțe toxice în urma perchezițiilor

Potrivit comunicatului emis de polițiști, au fost puse în aplicare două mandate de percheziție domiciliară și au fost efectuate opt controale la persoane fizice și juridice, în municipiile Sighișoara și Reghin, orașul Luduș, precum și în alte localități din județul Mureș, precum Sâncraiu de Mureș, Corunca, Viforoasa, Hădăreni, Gornești și Bălăușeri.

Oamenii legii au ridicat peste 417 kilograme de substanțe toxice, aproximativ 390 de litri de ulei uzat de motor și aproximativ 40.000 de kilograme de deșeuri feroase și plastice”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș, într-un comunicat de presă.

Amenzi de 76.000 de lei pentru dezmembrarea ilegală a vehiculelor și manipularea substanțelor toxice

În urma verificărilor, a menționat IPJ Mureș, au fost descoperite și indisponibilizate bunuri rezultate din activități ilegale de dezmembrare a vehiculelor, precum și din operațiuni de manipulare și depozitare a substanțelor și deșeurilor periculoase, fără respectarea prevederilor legale, mai punctează sursa citată.

Au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 76.000 de lei”, se mai arată în comunicatul emis de IPJ Mureș.

Latest news
știri