# Elveția a înregistrat cel mai bun sezon de schi din ultimii zece ani

_Published: 2025-05-09_

În această iarnă, Elveția a avut parte de cel mai bun sezon de schi, scrie [G4 Media](https://www.g4media.ro/statiunile-elvetiene-de-schi-au-depasit-toate-recordurile-in-aceasta-iarna.html) citând declarațiile făcute de organizația care reprezintă 350 de operatori de teleschiuri din Alpi.

### ”Cel mai bun sezon al deceniului” – Explozie de vizitatori pe pârtiile elvețiene

Conform organizației, numărul turiștilor a fost unul ”excepțional” pe parcursul sezonului festiv.

Comparativ cu sezonul de iarnă 2023/2024, numărul de vizitatori a crescut cu 24% în timpul sezonului festiv, cu 10% în timpul sărbătorilor din februarie și cu 1% la sfârșitul sezonului, potrivit primelor estimări.

La începutul lunii ianuarie, se anunțase deja un început de sezon foarte bun, mai transmite sursa citată.

Acest fapt s-a datorat căderilor de zăpadă la mijlocul lunii noiembrie, urmate de alte căderi de zăpadă cu puțin timp înainte de Crăciun, care au favorizat rezervările de ultim moment.

### După o iarnă dificilă, Elveția lansează ”Snow Compass” pentru a salva stațiunile situate la altitudine joasă

Anul trecut, iarna a fost mult mai dificilă pentru micii operatori, care sunt concentrați la altitudini mai mici, după ce un dezgheț la mijlocul sezonului a afectat [stratul de zăpadă](https://stireaverde.ro/26/02/2025/stiri/ierni-fara-zapada-romania/).

În noiembrie, asociația și alte organizații elvețiene de turism au lansat un proiect intitulat ”Snow Compass”, care vizează evaluarea tendințelor viitoare ale ninsorilor pentru a găsi soluții, în special pentru stațiunile de altitudine mică, care sunt foarte vulnerabile la schimbările climatice.
