Spania este amenințată de incendii provocate de oameni

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

1.500 de hectare de pădure au fost mistuite în nordul Spaniei, în urma a două incendii de vegetație. Pompierii din Spania nu au reuşit să aducă sub control incendiile.

Echipajele continuă să se lupte cu flăcările care au izbucnit la o distanţă de circa 85 de kilometri de Lugo, în provincia Galicia, potrivit agenţiei Europa Press.

Flăcările s-au apropiat de mai multe structuri rezidenţiale situate în apropiere de localitatea Beiran, iar locuitorii din una dintre acestea au fost anunţaţi că trebuie să evacueze clădirile. Pompierilor li s-au alăturat unităţi din forţele armate, cinci avioane pentru stingerea incendiilor şi un elicopter. Autorităţile locale au anunţat marţi că incendiul de vegetaţie izbucnit în provincia Galicia din nord-vestul Spaniei a fost provocat în mod deliberat, conform Reuters.

Pompierilor din Spania li s-au alăturat unităţi din forţele armate, cinci avioane pentru stingerea incendiilor şi un elicopter

Fumul emanat de incendiul care a izbucnit luni după-amiază în apropiere de mica aşezare Ribas de Sil a blocat circulaţia pe unele drumuri locale şi linii de cale ferată.

Şeful agenţiei regionale de mediu, Manuel Rodriguez, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că incendiul a fost în mod clar intenţionat. ”Anchetatorii au identificat mai multe puncte care au luat foc simultan… Oricine a făcut asta a ştiut foarte bine că va provoca multe pagube”, a adăugat el.

Potrivit Agerpres, Spania nu s-a confruntat în această vară cu distrugeri extinse cauzate de incendiile de vegetaţie, aşa cum a fost cazul Greciei, Turciei şi al Italiei.

Cu toate acestea, până la ora actuală, flăcările au mistuit 74.260 de hectare, peste media din ultimii 10 ani, însă sub cele 190.000 de hectare distruse în 2012, anul cu cele mai severe incendii de vegetaţie din ultimul deceniu.