# Câtă tăiere rasă poate suporta o pădure? Cercetătorii propun un prag de 10% _Published: 2026-09-10_ Tăierile rase nu ar trebui să depășească aproximativ 10% din suprafața unui peisaj forestier într-o perioadă de zece ani dacă obiectivul este menținerea populațiilor de păsări specializate în păduri mature. Acesta este pragul identificat într-o analiză realizată în sudul și centrul Finlandei. Echipa indică două alternative echivalente în modelul studiat: o rotație forestieră medie de cel puțin 90 de ani sau excluderea aproximativ unei cincimi din pădure de la managementul prin tăieri rase. Rezultatul se aplică ecosistemelor boreale și grupului de păsări analizat; nu reprezintă un prag legal sau ecologic direct pentru pădurile României. ## Pragul de 10% măsoară acumularea tăierilor, nu o singură parcelă [Universitatea din Jyväskylä a calculat efectul acumulării tăierilor rase asupra păsărilor forestiere](https://www.jyu.fi/en/news/how-much-clearcutting-can-nature-sustain-a-study-determines-the-ecological-limit-for-boreal-forest) folosind monitorizări naționale din perioada 2006–2020 și hărți europene ale perturbărilor forestiere. Diferența față de multe evaluări clasice este scara. Cercetătorii nu întreabă doar ce se întâmplă după tăierea unei parcele. Ei urmăresc ce se întâmplă când suprafețele tăiate se acumulează timp de decenii în același peisaj. **Pentru păsările analizate, tăierile rase nu ar trebui să depășească aproximativ 10% din peisajul forestier într-un interval de zece ani.** Abundența speciilor forestiere comune și a celor dependente de păduri mature era mai redusă acolo unde suprafețele tăiate se acumulaseră puternic în ultimele două decenii. ## O pădure poate exista pe hartă și să piardă habitatul matur Exploatarea forestieră nu elimină neapărat categoria „pădure” din statistici. După tăiere, suprafața poate rămâne încadrată forestier și poate fi regenerată. Pentru o specie care are nevoie de arbori bătrâni, scorburi, lemn mort și structură complexă, diferența este însă enormă. **Suprafața forestieră și habitatul de pădure matură nu sunt aceeași unitate ecologică.** De aici vine ideea de „spațiu de operare sigur”. Autorii încearcă să identifice nivelul de intervenție sub care populațiile de păsări pot rămâne stabile sau se pot recupera. Modelul indică și o rotație medie de aproximativ 90 de ani. O altă variantă ar presupune ca aproximativ 20% din suprafața forestieră să fie exclusă de la managementul prin tăieri rase. ## Pragul finlandez nu poate fi copiat în România Autorii avertizează explicit că limitele ecologice diferă între regiuni și grupuri de organisme. Lichenii și mușchii pot avea nevoie de condiții mai stricte decât păsările. Această precizare este esențială pentru România. Pădurile carpatice nu sunt echivalente cu pădurile boreale din Finlanda. Structura speciilor, clima, relieful și istoria managementului sunt diferite. Valoarea cercetării pentru România este metodologică. Ea arată că exploatarea poate fi evaluată nu doar în hectare tăiate anual, ci prin acumularea intervențiilor într-un peisaj și răspunsul biodiversității. [Diferența dintre pădurile naturale și plantații în fața secetei și caniculei](https://stireaverde.ro/15/07/2026/stiri/paduri-naturale-canicula-plantatii-seceta/) arată deja că două suprafețe la fel de verzi pot funcționa ecologic foarte diferit. **Cifra de 10% este un prag pentru păsările pădurilor boreale analizate, nu o rețetă universală pentru exploatarea forestieră.** ## Întrebarea corectă nu este doar câți copaci rămân Pădurea produce lemn, venituri și materie primă. Tot ea stochează carbon, reglează apa și oferă habitat. Conflictul nu dispare prin ignorarea uneia dintre funcții. Noutatea analizei finlandeze este încercarea de a pune o limită măsurabilă între utilizare și degradarea progresivă a habitatului. Pentru autorități și proprietari, un asemenea indicator poate schimba planificarea. Două exploatări aflate la distanță mică pot avea împreună un impact mai mare decât arată fiecare autorizație separată. La nivel de parcelă, fiecare tăiere poate părea acceptabilă. La nivel de peisaj, pădurea poate ajunge să nu mai aibă suficient timp ca să îmbătrânească. O pădure tânără poate fi perfect verde privită de sus. Pentru pasărea care caută un copac bătrân, verdele nu este suficient.