# Primul cal sălbatic născut liber în Kazahstan după două secole

_Published: 2026-09-11_

Pe 22 august 2026, în stepa Altyn Dala din centrul Kazahstanului, s-a născut un mânz. E primul cal Przewalski venit pe lume în libertate în această regiune după aproximativ două sute de ani.

Nașterea a fost anunțată de [Fauna and Flora, una dintre organizațiile partenere în programul de reintroducere](https://www.fauna-flora.org/news/celebrating-kazakhstans-first-wild-born-przewalskis-horse-in-200-years/). Un al doilea mânz a urmat în septembrie.

## Specia care a dispărut complet din sălbăticie

Calul Przewalski e singurul cal cu adevărat sălbatic rămas pe planetă. Mustangii americani și caii din Delta Dunării sunt animale domestice resălbăticite. Przewalski nu a fost niciodată domesticit.

Ultimul exemplar liber a fost văzut în Mongolia în anii 1960. Specia a fost declarată dispărută din sălbăticie, iar tot ce a mai rămas au fost câteva zeci de animale din grădini zoologice europene.

Întreaga populație actuală, de câteva mii de exemplare, descinde din aproximativ douăsprezece animale fondatoare. Consecința e o bază genetică extrem de îngustă, care face din fiecare naștere în libertate un eveniment cu miză reală.

Numele vine de la ofițerul rus care a descris specia pentru știința europeană la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea. Mongolii îi spun takhi. Animalul are 66 de cromozomi, cu doi mai mult decât calul domestic. Cele două se pot încrucișa, iar descendenții sunt fertili. Controlul genetic rămâne astfel o preocupare permanentă a programului.

## Cum au ajuns caii în stepă

Pe 25 mai 2026, cinci exemplare au fost eliberate în Altyn Dala: un armăsar și patru iepe. Două dintre iepe poartă colier cu urmărire prin satelit. Animalele proveneau de la Wildnispark Zürich, în Elveția, și de la Parcul Național Hortobágy, în Ungaria, și ajunseseră în Kazahstan în iunie 2025.

Anul de aclimatizare nu a fost o formalitate. Stepa kazahă are ierni cu temperaturi extreme și vânt continuu, iar animalele crescute în captivitate trebuie să învețe să găsească hrană sub zăpadă.

Programul reunește Grădina Zoologică din Praga, Societatea Zoologică din Frankfurt, grădinile din Nürnberg și Berlin, Parcul Național Hortobágy, Institutul Leibniz pentru Cercetarea Grădinilor Zoologice și a Faunei Sălbatice, plus autoritățile kazahe și asociația locală pentru conservarea biodiversității.

Ținta asumată e o populație de 40 până la 45 de cai în stepele Turgai până în 2029, pragul de la care creșterea devine autosusținută.

Mongolia a parcurs același drum cu trei decenii înaintea Kazahstanului. Acolo, reintroducerea a început în anii 1990, iar populația liberă numără astăzi câteva sute de exemplare, distribuite în trei zone. Traseul mongol a inclus și pierderi mari: o iarnă severă din 2009 și 2010 a ucis o parte importantă din animalele eliberate.

## De ce contează un cal pentru o stepă întreagă

Ierbivorele mari nu doar consumă vegetație. Ele o modelează. Pășunatul selectiv împiedică dominația unei singure specii de iarbă și menține un mozaic de înălțimi diferite, în care se instalează insecte, rozătoare și păsări de sol.

Copitele sparg crusta solului și îngroapă semințe. Bălegarul mută nutrienți dintr-un loc în altul și hrănește o comunitate întreagă de coleoptere. Cadavrele hrănesc vulturii și carnivorele.

Stepa eurasiatică a evoluat cu turme mari de ierbivore. Fără ele, ecosistemul funcționează la o fracțiune din complexitatea lui inițială. Reintroducerea unei specii-cheie e, în termeni ecologici, o reparație structurală, nu o operațiune de imagine.

Stepa Altyn Dala e ea însăși obiectul unui program de refacere mai amplu, care a readus în zonă și antilopa saiga. Populația acelei specii se prăbușise dramatic în anii 2000, iar revenirea ei e considerată una dintre cele mai rapide redresări documentate la un mamifer mare.

Colierele satelitare montate pe două dintre iepe au și un rol practic imediat. Ele arată dacă animalele rămân grupate, cât teritoriu acoperă și unde găsesc apă în timpul verii.

## Ce se poate învăța în România

Modelul are echivalent local. Zimbrul a dispărut din Carpați în secolul al nouăsprezecelea și a fost readus prin programe similare, cu animale provenite din captivitate. Am scris despre efectele măsurate ale acestei reintroduceri în materialul despre [zimbrii din Munții Țarcu și rolul lor în stocarea carbonului](https://stireaverde.ro/16/05/2024/stiri/zimbrii-romania-the-guardian-carbon-masini-poluare-eroi-climatici-muntii-tarcu/).

Lecția comună a celor două programe e că reintroducerea nu se termină la eliberare. Urmează ani de monitorizare, intervenții veterinare, gestionarea conflictelor cu comunitățile locale și, mai ales, asigurarea unui teritoriu suficient de mare.

Costul e ridicat și rezultatul incert. Din cinci animale eliberate în mai, două au fătat până în septembrie. E un început bun. O populație autosusținută cere însă ani întregi și zeci de exemplare.

Un cal născut liber într-o stepă din care specia lui lipsea de două secole nu știe nimic despre asta. Pentru el, nu e o reintroducere. E doar stepa în care s-a născut.