# 217.716 hectare returnate comunităților indigene. Pădurea nativă a rămas neschimbată

_Published: 2026-09-11_

Statul chilian a returnat comunităților mapuche 217.716 hectare de teren, în aproape trei decenii. Pădurea nativă de pe acele suprafețe nu a crescut și nici nu a scăzut. A rămas exact cât era.

Rezultatul apare într-un [studiu publicat în Nature Sustainability](https://www.nature.com/articles/s41893-026-01876-x) pe 16 iulie 2026, semnat de Dany Jaimovich, Felipe Jordán, Matías Black și Robert Heilmayr. Cercetătorii au evaluat programul chilian de restituire funciară derulat între 1994 și 2022.

## Ce s-a măsurat și cum

Metoda folosită se numește diferență în diferențe. Ea compară evoluția terenurilor restituite cu evoluția unor terenuri similare care nu au fost restituite, în același interval de timp.

Construcția e importantă. Fără un grup de comparație, orice schimbare observată pe terenurile returnate ar putea fi pusă pe seama unor cauze care nu au nicio legătură cu restituirea: prețuri, climă, politici agricole naționale.

Programul analizat se numără printre cele mai mari transferuri funciare derulate vreodată în America Latină. Statul chilian cumpără terenuri de la proprietari privați și le transferă comunităților indigene, ca reparație pentru deposedările istorice.

Suprafața totală restituită depășește de trei ori întinderea Bucureștiului. E o scară la care efectele, dacă există, ar trebui să fie vizibile din satelit.

## Ce s-a schimbat pe teren

Două efecte au ieșit clar din date. Suprafața de pajiște a crescut, iar plantațiile forestiere cu specii neautohtone au scăzut.

Ambele reflectă o schimbare de folosință, nu una de conservare. Pajiștea e modul tradițional mapuche de a folosi pământul, legat de creșterea animalelor. Plantațiile de pin și eucalipt, instalate de companiile forestiere, sunt exact ceea ce comunitățile nu doreau pe terenul lor.

Pădurea nativă, în schimb, nu s-a extins. Iar la nivelul indicatorilor de mediu propriu-ziși — sechestrarea carbonului și biodiversitatea — schimbările au fost nesemnificative statistic.

Contextul chilian explică de ce plantațiile contează atât de mult. Sudul țării a fost acoperit timp de decenii cu monoculturi de pin radiata și eucalipt, instalate pe terenuri revendicate de comunitățile mapuche. Aceste plantații consumă multă apă, susțin puțină faună și ard cu o intensitate mult mai mare decât pădurea nativă.

Scăderea suprafeței lor pe terenurile restituite e, în sine, un rezultat de mediu. Nu apare însă în indicatorii de carbon, pentru că o plantație tânără stochează carbon rapid, iar pajiștea care o înlocuiește stochează mai puțin.

## De ce rezultatul contrazice o narațiune comercială

Ideea că restituirea pământurilor către comunitățile indigene produce automat câștiguri de mediu circulă intens, inclusiv în documentele de politică publică internațională. Ea are un fundament real: în multe regiuni, teritoriile indigene sunt mai bine conservate decât suprafețele din jur.

Studiul chilian arată însă că mecanismul nu funcționează automat. Autorii formulează direct: rezultatele complică narațiunea potrivit căreia reforma funciară indigenă duce întotdeauna la îmbunătățiri de mediu.

Explicația ține de context. O comunitate care primește teren fără capital, fără acces la piețe și fără sprijin tehnic îl va folosi pentru subzistență imediată. Refacerea unei păduri native cere ani în care terenul nu produce venit, iar cineva trebuie să acopere acest interval.

Există și o problemă de așteptări. Restituirea e un act de justiție istorică și de recunoaștere a unui drept. A o evalua exclusiv prin indicatori de carbon înseamnă a-i cere să rezolve o problemă pentru care nu a fost concepută.

Metoda are și limite pe care autorii nu le ascund. Perioada analizată se oprește în 2022, iar refacerea unei păduri native se măsoară în decenii, nu în ani. Un efect care nu apare într-o fereastră de treizeci de ani poate apărea în următoarea.

## Ce înseamnă pentru politicile de mediu

Consecința practică e că transferul de proprietate trebuie însoțit de instrumente. Sprijin tehnic, finanțare pentru perioada de tranziție, acces la scheme de plată pentru servicii ecosistemice, asistență juridică împotriva presiunilor externe.

Fără acestea, rezultatul de mediu depinde de circumstanțe locale și poate merge în orice direcție. Cu ele, restituirea poate produce și câștiguri ecologice, dar acelea nu vin gratuit.

Paralela românească e cea a retrocedărilor forestiere de după 1990. Milioane de hectare au trecut din administrarea statului în proprietate privată, adesea către proprietari fără mijloace de gestionare și fără obligații de conservare aplicate efectiv. Am scris despre cum a funcționat, sau nu, sistemul de urmărire a tăierilor în materialul despre [aplicația care ar fi trebuit să controleze transporturile de lemn](https://stireaverde.ro/24/03/2021/inromania/sumal-aplicatie-taieri-paduri-lemn-mafia-transporturi-ilegale-wwf-romania).

Studiul nu spune că restituirea e o idee proastă. Spune că e o măsură de dreptate, evaluată greșit atunci când i se cer rezultate ecologice pe care nimeni nu le-a finanțat.

Un titlu de proprietate schimbă cine decide asupra unui teren. Nu schimbă, singur, nici ce crește pe el, nici cât carbon stochează.