# FIN-ECO: Un Brașov curat, un pas spre Europa

_Published: 2021-03-12_

Comunicarea poate rezolva problema poluării, administratorii depozitului ecologic zonal Braşov recomandându-le braşovenilor să sesizeze problemele legate de managementul deşeurilor.

Un simplu apel poate duce la verificări, iar operatorul depozitului ecologic zonal Braşov, FIN-ECO, unde sunt depuse deşeurile din întreg judeţul, îi încurajează pe locuitori să transmită sesizări în cazul în care se confruntă cu situaţii legate de managementul necorespunzător al deşeurilor, informează [Bună Ziua Brașov](https://bzb.ro/stire/administratorii-depozitului-ecologic-zonal-brasov-le-recomanda-brasovenilor-sa-sesizeze-problemele-legate-de-managementul-deseurilor-a160645?fbclid=IwAR23kYjTl5EJ_HVsmXn9Dnt7Yirs1rjkVhW55o35OyAd8nYyw38cP2P2LRk).

Soluția, comunicarea și încurajarea vin printr-un comunicat de presă. Operatorul a insistat pe un parteneriat între firmă și brașoveni, menționând că FIN-ECO se angajează să intervină imediat pentru identificarea unei eventuale surse de poluare şi pentru aplicarea de măsuri specifice.

### FIN-ECO Brașov: un operator care s-a implicat activ

Dacă în ultimul timp auzim doar de procese, scandaluri și [ilegalități](https://stireaverde.ro/11/03/2021/inromania/primaria-sector-2-radu-mihaiu-proces-castigat-firma-supercom-salubritate-instanta-gunoi/)în ceea ce privește operatorii de salubritate, FIN-ECO preferă faptele, în locul vorbelor și promisiunilor. Astfel, operatorul a reamintit că a derulat, în perioada 2019-2020, proiecte de recuperare şi protecţie a mediului. Sub lozinca ”Un Brasov curat, un pas spre Europa!”, compania a ales implicarea în proiecte de management al deşeurilor. De asemenea, FIN-ECO a aplicat cele mai bune practici de tratare şi eliminare prin depozitare, precum şi captarea gazului de depozit.

”_Ca de fiecare dată, FIN-ECO va continua să identifice şi să implementeze măsuri pentru minimizarea impactului negativ al deşeurilor asupra mediului. Depozitul ecologic zonal este singurul depozit de deşeuri autorizat din judeţul Braşov. Acesta a fost construit  din fonduri proprii, ca soluţie pentru reducerea poluării generate de depozitele ilegale. În prezent, există două celule închise, a treia aflându-se aproape de capacitatea maximă de depozitare, iar cea de-a patra este în procedură de avizare pentru funcţionare_”, au transmis reprezentanţii operatorului.

Fin-Eco s-a implicat în realizarea unui proiect major de recuperare și protecție a mediului înconjurător: sistemul integrat de management al deșeurilor în zona Brașov.

 Acest sistem oferă soluții europene pentru gestionarea reziduurilor solide urbane.

 **Din portofolilul [Fin-Eco](http://fin-eco.ro/) fac parte**:

– construirea și gestionarea Depozitului Ecologic Brașov;

– Stația de sortare Brașov;

– din 2010, stația de epurare a apelor uzate.

Nu în ultimul rând, conducerea operatorului a dat asigurări că „întreprinde acţiuni concrete prin care să se asigure că poluarea, emisiile de mirosuri şi generarea de zgomote nu vor reprezenta un disconfort real pentru populaţie”.
