# A fost lansat primul traseu de turism lent în Delta Dunării

_Published: 2024-09-13_

O nouă cale spre sustenabilitate: A fost lansat primul traseu de turism lent în Delta Dunării, transmite Radio România Actualități citat de [Radio Eco Natura](https://www.facebook.com/RadioEcoNatura/posts/pfbid02CKzhSNd6ufE2mhRG942w6g89KQKh1XCpzxjBL8edipE33wzMvnvgUd7aW5tZxAqGl).

### Traseul care promovează turismul lent a fost lansat la finalul săptămânii trecute

Delta Dunării va avea 40 de trasee pentru turism lent, o iniţiativă a Asociaţiei ”Ivan Patzaichin”, care a lansat la sfârşitul săptămânii trecute primul astfel de traseu denumit ”Delta lui Ivan”, traseu  care poate fi parcurs cu ambarcaţiuni cu vâsle.

Ministrul Mediului a precizat că turiştii sunt interesaţi să viziteze Rezervaţia cu caiacul sau bicicleta şi este nevoie de rute special dedicate – care să nu se intersecteze cu traseele bărcilor cu motor – pentru a dezvolta un turism care să pună accentul pe [protejarea](https://stireaverde.ro/02/09/2024/stiri/sturioni-eliberati-in-dunare/)patrimoniului natural al Deltei.

### În prezent, camparea în Delta Dunării este strict reglementată şi este permisă doar în locurile special amenajate şi autorizate

Această regulă este esenţială pentru a preveni degradarea mediului şi pentru a proteja speciile rare din această zonă unică.

Noile puncte de înnoptare vor respecta toate reglementările în vigoare şi vor fi dotate cu facilităţi minime pentru a reduce impactul asupra mediului, iar turiştii vor fi încurajaţi să limiteze deşeurile şi să respecte liniştea naturii.

### Inițiativa are ca scop protejarea destinațiilor turistice, a comunităților locale și a mediului înconjurător, contribuind la promovarea unei economii locale sustenabile și incluzive

”_Prin transformarea paradigmei turistice, ne propunem să aducem beneficii durabile atât pentru mediu, cât și pentru comunitățile locale, în timp ce oferim turiștilor o experiență autentică și responsabilă în inima Deltei Dunării_”, se arată în comunicatul de presă.
