# Numărul trotinetelor achiziționate de români este în creștere

_Published: 2023-06-14_

Crește numărul de trotinete pe drumurile României. Potrivit estimărilor retailer-ului online EvoMAG, vânzările de trotinete electrice au înregistrat o creștere de aproximativ 10% în ultimul an, iar românii achiziționează în medie aproximativ 50.000 de trotinete electrice noi, în fiecare an.

Cu toate acestea, anul 2023 a fost diferit din cauza condițiilor meteorologice mai reci în primăvară, ceea ce a amânat ”boom-ul” vânzărilor cu două luni față de perioada obișnuită.

### EvoMAG: ”Creșterea din ultimul an a fost generată de ușurința în utilizare a trotinetelor electrice, vehicule verzi, cu costuri de mentenanță și rulare foarte scăzute”

”_Ca și în cazul bicicletelor, trotinetele înlocuiesc mașinile, într-un oraș aglomerat, și contribuie la reducerea costurilor lunare alocate transportului. În prezent, Capitala este cea mai mare piață de vânzare a vehiculelor electrice, reprezentând 40% din totalul categoriei_”, a transmis retailerul, potrivit publicației [Ziarul Financiar](https://www.zf.ro/zf-24/evomag-vanzarile-de-trotinete-electrice-au-crescut-in-ultimul-an-cu-21938293).

În egală măsură, datele arată că, în ultimul an, prețul mediu de vânzare per unitate a scăzut cu cel puțin 10%, în condițiile ieftinirii materiilor prime, spun cei de la companie.

### Deși crește numărul celor care le achiziționează, trotinetele electrice nu sunt atât de ecologice precum s-a crezut inițial

Există mai mulți factori care demontează sintagma de ”[eco friendly](https://stireaverde.ro/18/04/2023/stiri/trotinete-electrice-poluare-mediu/)”, cum ar fi perioada scurtă de utilizare, mixul slab de energie electrică folosit la încărcare și activitățile de colectare nocturnă și reparare a acestora.

De asemenea, trotinetele electrice necesită încărcarea cu electricitate, iar aceasta poate proveni din surse de energie poluante.
