# Tanczos Barna: ”Tot timpul este nevoie de bani”

_Published: 2021-07-15_

Ministerul Mediului are nevoie de bani pentru investiții, iar Florin Cîțu nu a făcut, deocamdată, nicio promisiune în acest sens.

Conform unei declarații făcute în cursul zilei de ieri de către ministrul Mediului, Tanczos Barna, Ministerul traversează carențe financiare grave.

Acesta a precizat că este nevoie de bani pentru investiţii, iar necesitatea este una permanentă. Cu toate acestea, nivelul sprijinului financiar bugetar nu se compară, cel puţin în ultimii ani, cu cel al problemelor gestionate de minister, precizează [Știri pe Surse](https://www.stiripesurse.ro/tanczos-barna-ministerul-mediului-are-nevoie-tot-timpul-de-bani_1894024.html).

### Bani pentru investiții: Protecția mediului este imposibilă fără resurse financiare

”_Tot timpul este nevoie de bani. Am avea nevoie pentru investiţii. Am avut foarte multe inundaţii anul acesta şi măsurile pentru prevenirea inundaţiilor necesită foarte mulţi bani, pe partea de apărare împotriva inundaţiilor_”, a declarat ministrul Mediului.

Ministrul Mediului a mai explicat că este nevoie de investiţii şi în celelalte sectoare, atât în domeniul deşeurilor, cât şi în domeniul poluării aerului şi monitorizării acestuia.

”_Nu se compară, niciodată nu s-a comparat, sau cel puţin în ultimii ani, nivelul de sprijin financiar bugetar cu nivelul problemelor de la Ministerul Mediului._

_În timp sunt convins că vom conştientiza că fără bani nu se poate face protecţia mediului”, a spus Tanczos Barna la TVR1, întrebat dacă a cerut bani la rectificare_”, a precizat [Tanczos Barna](https://stireaverde.ro/09/07/2021/inromania/ministrul-mediului-scrisoare-strategii-forestiere/).

În același timp, a fost luată în considerare și o promisiune financiară făcută de primul ministru Florin Cîțu. La această întrebare, Tanczos Barna a precizat că nu i-a promis şi nici nu s-a ajuns la discuţiile pe rectificare. Cel mai probabil, discuțiile și negocierile vor începe săptămâna viitoare, informează Agerpres.

[Sursa foto](https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/ministrul-mediului-a-anuntat-controale-in-zonele-cu-arderi-de-deseuri-a-spus-insa-si-de-cand.html)
