# Microplastice în apa tratată: filtrarea cu nisip a avut eficiență negativă în patru stații

_Published: 2026-10-16_

Apa intră murdară într-o stație și ar trebui să iasă mai curată după fiecare etapă. În patru instalații de tratare, o etapă clasică a produs însă un rezultat contraintuitiv: după filtrarea rapidă prin nisip au fost măsurate mai multe microplastice decât înaintea filtrului.

Microplastice în apa tratată au rămas prezente după coagulare, sedimentare și filtrare într-o analiză pe patru stații reale din Taiwan. [Cercetarea din Journal of Water Process Engineering](https://doi.org/10.1016/j.jwpe.2026.110715) a calculat o eliminare totală medie de 60,6%, dar pentru filtrarea rapidă prin nisip eficiența a fost negativă, între -11% și -18,2%.

Autorii indică drept explicație probabilă resuspendarea particulelor acumulate anterior în mediul filtrant. Au găsit și doi polimeri exclusiv în apa tratată, semnal că infrastructura poate deveni ea însăși sursă secundară.

Asta nu demonstrează că apa tratată este toxică pentru consumatori. Studiul măsoară particule și procese de tratare, nu efecte clinice la oameni.

## Microplastice în apa tratată după o reducere totală de 60,6%

Cele patru stații folosesc apă din rezervoare și procese convenționale de tratare.

În apa brută, concentrațiile au variat între 568 și 1.006 particule pe litru.

Cele mai multe particule aveau sub 50 de micrometri și formă de fragmente. Polietilena, PE, și polipropilena, PP, au fost polimerii dominanți.

După întregul proces, stațiile eliminau între 60,4% și 61% dintre microplastice. Asta înseamnă că sistemul funcționa per total, dar nu fiecare etapă funcționa în aceeași direcție.

Coagularea și sedimentarea au redus concentrația cu aproximativ 25–30%. Particulele sunt aglomerate în flocoane mai mari și apoi separate de apă.

Filtrarea rapidă prin nisip ar fi trebuit să adauge încă o barieră. În măsurători, rezultatul s-a inversat.

## Cum poate un filtru să lase mai multe particule după el

„Eficiență negativă” nu înseamnă că filtrul fabrică neapărat plastic nou în fiecare secundă.

Înseamnă că numărul de particule măsurat după etapă a fost mai mare decât înainte.

Autorii indică resuspendarea drept mecanism probabil. Particule acumulate în mediul filtrant pot fi mobilizate din nou de curgerea apei și pot ajunge în efluent.

Spălarea inversă, încărcarea filtrelor și hidrodinamica pot influența fenomenul.

Există și un indiciu separat pentru contaminarea secundară. Polidimetilsiloxanul, PDMS, și polimetacrilatul de metil, PMMA, au fost detectate numai în apa tratată.

Această apariție sugerează că unele particule pot proveni din componentele procesului de tratare, nu doar din apa brută.

Întrebarea corectă este deci mai complicată decât „stația elimină microplastice?”. Da, elimină o parte importantă. Dar infrastructura poate simultan să reintroducă anumite particule.

## Particulele foarte mici sunt problema tehnică dificilă

Majoritatea microplasticelor detectate aveau sub 50 µm.

Dimensiunea contează deoarece particulele mici se comportă diferit de fragmentele vizibile și pot traversa mai ușor unele bariere fizice.

Studiul a folosit micro-spectroscopie în infraroșu cu transformată Fourier, μ-FTIR, pentru identificarea polimerilor.

Asta permite separarea plasticului de alte particule care pot arăta similar la microscop.

Dar numărul de particule nu spune singur care este riscul pentru sănătate. Toxicitatea depinde de dimensiune, polimer, aditivi, contaminanți atașați, doză și expunere.

Din acest motiv, prezența microplasticelor în apă nu trebuie tradusă automat în afirmația că apa produce o anumită boală.

[Microplasticele au fost identificate și în apa subterană din apropierea unor activități industriale](https://stireaverde.ro/08/07/2026/stiri/microplastice-apa-subterana-ciment-santiere/), ceea ce arată că problema începe înainte ca apa să ajungă în instalația de tratare.

## Ce înseamnă pentru apa potabilă din România

Cele patru instalații analizate sunt din Taiwan. Rezultatele nu permit afirmația că filtrele cu nisip din România produc același efect.

Ele arată însă ce merită verificat.

Stațiile ar trebui evaluate pe etape, nu doar prin comparația dintre apă brută și apă finală. Dacă o unitate reintroduce particule, media întregului proces poate ascunde locul exact în care apare problema.

Autorii propun optimizarea mediilor filtrante, a procedurilor de spălare inversă și, unde este justificat, a unor etape suplimentare precum ultrafiltrarea.

Pentru România, valoarea practică ar fi un program de măsurare standardizat care să arate concentrația, dimensiunea și tipul polimerilor înainte și după etapele principale ale tratării.

Trei cifre merită păstrate: 568–1.006 particule/litru în apa brută, eliminare totală de 60,6% și eficiență de -11% până la -18,2% în filtrarea rapidă cu nisip.

Stația a eliminat majoritatea particulelor. Surpriza este că unul dintre filtre a putut trimite o parte dintre ele înapoi în apă.

Uneori, problema nu se află înaintea filtrului. Poate sta chiar în filtrul construit ca să o oprească.