# Grupul celor mai bogate şapte naţiuni ale lumii (G7) a convenit să accelereze eliminarea combustibililor fosili

_Published: 2023-04-18_

Grupul celor mai bogate şapte naţiuni ale lumii (G7) cere reducerea consumului de gaze şi creşterea energiei electrice din surse regenerabile, în acelaşi timp cu eliminarea treptată a combustibililor fosili.

Țările membre ale G7 – Statele Unite, Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, Italia și Japonia – s-au angajat să accelereze eliminarea combustibililor fosili în cadrul unei reuniuni la care a participat și India.

Liderii au discutat, de asemenea, despre nevoia de a ajuta țările emergente să reducă emisiile și să se adapteze la schimbările climatice.

### Grupul celor mai bogate şapte naţiuni ale lumii s-a angajat să contribuie cu 100 de miliarde de dolari anual pentru a sprijini aceste eforturi în țările în curs de dezvoltare

Declarația a fost făcută de ministrul francez al Tranziţiei Energetice, Agnes Pannier-Runacher, transmite [The Economic Times](https://economictimes.indiatimes.com/news/international/world-news/g7-agreed-to-accelerate-phase-out-of-fossil-fuels/articleshow/99523092.cms?from=mdr).

Cu toate aceste, Miniștrii Mediului și Energiei din G7 nu au dat detalii conctrete despre momentul în care vor fi realizate aceste acțiuni.

Subiectul a fost discutat la întâlnirile dedicate [climei](https://stireaverde.ro/10/04/2023/stiri/comitetul-international-de-schimbare-climatica-publica-un-raport-legat-de-incalzirea-globala-emisiile-de-carbon-topirea-ghetarilor-si-temperaturi-extreme/)şi energiei de la Sapporo, în nordul Japoniei.

### G7 a decis să aprobe un obiectiv ”de creştere drastică a energiei electrice generate de energii regenerabile”

În egală măsură, miniştrii intenționează să ia în considerare obiective numerice pentru creşterea capacităţii de energie solară la cel puţin 1 terawatt şi a capacităţii de energie eoliană offshore la 150 gigawaţi până în 2030, a punctat sursa.

În cadrul întâlnirii din Japonia, s-a subliniat importanța sprijinirii țărilor emergente în reducerea emisiilor, inclusiv prin finanțare.

Deși emisiile de pe piețele emergente au fost mult timp o preocupare a țărilor dezvoltate, Alden Meyer, asociat senior la institutul de cercetare privind schimbările climatice E3G, a declarat că ”_cele mai bogate țări din lume trebuie să facă mai mult pentru a ajuta națiunile emergente să reducă carbonul_”.
