# Friedrich Merz admite că Germania a greșit renunțând la energia nucleară

_Published: 2026-01-19_

Cancelarul german Friedrich Merz a recunoscut că decizia Germaniei de a renunţa la[energia nucleară](https://stireaverde.ro/29/10/2025/stiri/centrala-nucleara-gundremmingen-germania/) a fost o ”_eroare strategică serioasă_”, într-un moment în care dezbaterea privind direcţia politicii energetice de la Berlin se intensifică.

Merz a spus, conform Brussels Signal, că ieşirea Germaniei din era nucleară a făcut tranziţia energetică ”_cea mai scumpă din lume_”, evidenţiind povara economică şi provocările logistice care au rezultat din tranziţia de la energia nucleară spre surse regenerabile.

### Friedrich Merz reaprinde dezbaterea privind securitatea energetică și renunțarea Germaniei la energia nucleară

Declarațiile sale au readus în prim-plan dezbaterea internă legată de securitatea energetică, costurile și fiabilitatea mixului de producție a energiei electrice din Germania, notează [Radio Eco Natura](https://radio-econatura.ro/germania-regreta-decizia-de-a-renunta-la-energia-nucleara/?fbclid=IwY2xjawPa3cxleHRuA2FlbQIxMQBicmlkETFCSzJjYXBoek1KMXFNMXpQc3J0YwZhcHBfaWQQMjIyMDM5MTc4ODIwMDg5MgABHqrfEwaspuZ63CgUIFanalSYB8uzfKCYC-z1pWrOLDug3xif0W6B9YfeMGUF_aem_Ay0tbcwgD-yEpt-wDGDI7A).

Hotărârea Berlinului de a abandona energia nucleară a fost luată încă din anii 2000, însă procesul a fost accelerat după accidentul nuclear de la Fukushima, din 2011, când guvernul condus de fostul cancelar Angela Merkel a decis eliminarea treptată a reactoarelor nucleare.

În aprilie 2023, ultimele trei centrale atomice au fost oprite definitiv, punând capăt unei perioade de aproape șase decenii în care energia nucleară a jucat un rol important în sistemul energetic german.

### Tranziția verde a Germaniei a renunțat la nuclear și a generat controverse privind costurile și siguranța energetică

Renunţarea la energia nucleară este parte a politicii de mediu şi tranziţie energetică care a caracterizat politica germană în ultimele două decenii.

Aceasta a coincis cu eforturile de a reduce dependenţa de combustibili fosili şi de a promova surse regenerabile, dar şi cu critici legate de costuri, stabilitatea reţelei şi importurile energetice.
