# Începutul primăverii astronomice a fost marcat astăzi, la ora 5 dimineața

_Published: 2024-03-20_

În această dimineață, la 05:06, a avut loc echinocțiul de [primăvară](https://stireaverde.ro/11/03/2024/stiri/florile-de-primavara-infloresc-mai-devreme/), marcând începutul oficial al primăverii astronomice.

Potrivit informațiilor furnizate de Observatorul Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”, fenomenul este rezultatul mișcării aparente a Soarelui pe sfera cerească, cauzată de deplasarea reală a Pământului pe orbita sa.

### Această mișcare generează variații în lungimea zilei și a nopții în diferitele momente ale anului, datorită poziției relative a axei de rotație a Pământului și înclinării acestuia față de planul orbitei sale

Astfel, pe sfera cerească, Soarele parcurge într-un an un traseu cunoscut sub numele de ecliptică, reprezentând de fapt planul orbitei Pământului.

La momentul echinocţiului de primăvară Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cereşti în cea boreală.

Începând de la aceasta dată, durata zilei (faţă de cea a nopţii) va fi în continuă creştere, iar cea a nopţii (faţă de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstiţiului de vară.

Potrivit astronomilor, descrierea este valabilă doar pentru latitudinile nordice ale Terrei.

### Echinocțiul de primăvară 2024 marchează începutul primăverii astronomice în emisfera nordică, în timp ce în emisfera sudică începe toamna astronomică

În emisfera sudică a Pământului fenomenul trebuie interpretat invers, astfel că în regiunile respective acest moment marchează începutul toamnei astronomice, scrie [Digi 24](https://www.digi24.ro/stiri/echinoctiul-de-primavara-2024-ce-inseamna-primavara-astronomica-si-cand-se-schimba-ora-2727383).

Totodată, în regiunile polare, în emisfera nordică începe lunga zi polară, iar în cea sudică începe noaptea polară, ce vor dura, fiecare, câte 6 luni.
