# O companie vrea să transforme palele turbinelor eoliene în baterii gigantice de stocare a energiei

_Published: 2024-06-25_

**Sinonus, un start-up suedez, oferă o soluție inovatoare de stocare a energiei. Compania propune transformarea palelor [turbinelor eoliene](https://stireaverde.ro/14/05/2024/stiri/turbine-eoliene-vaslui/) în baterii, potrivit [Interesting Engineering](https://interestingengineering.com/energy/carbon-fiber-turbine-blades-battery).**

Tehnologia Sinonus constă în faptul că orice mencaism realizat din fibră de carbon poate fi transformat într-o unitate de stocare a energiei. Aceasta a fost dezvoltată la Universitatea de Tehnologie din **[Göteborg](https://stireaverde.ro/29/12/2023/stiri/turbina-eoliana-din-lemn-pornita-video/)**.

În prezent, majoritatea soluțiilor de stocare a energiei se bazeaază pe bateriile **[litiu](https://stireaverde.ro/11/09/2023/stiri/litiu-zacamant-supervulcan-sua/)**-ion. Aceasta e cea mai performantă tehnologie de stocare a energiei de pe planetă.

Pe măsură ce lomenirea caută modalități mai curate de a-și satisface cererile de energie prin centralele eoliene și solare, sunt necesare și dispozitive mari de stocare a energiei care pot stoca excesul de energie pentru momentele în care soarele nu strălucește și vântul nu bate.

### Fibra de carbon ca soluție de stocare a energiei

Fibra de carbon este un material puternic, dar ușor. Se utilizează în construcția unei largi varietăți de structuri moderne. Materialul a ajuns chiar și pe **[Marte](https://stireaverde.ro/29/01/2024/stiri/nasa-maggie-marte/)** ca parte a celebrei misiuni Ingenuity a **[NASA](https://zin.ro/18/04/2022/externe/astronaut-nasa-ucraina/)**. Palele micului elicopter care a survolat suprafața marțiană sunt realizate din fibră de carbon.

Deși materialul este cunoscut pe scară largă, până acum nu s-au folosit proprietățile sale electrochimice pentru a stoca energie.

### Ce a făcut Sinonus pentru a demonstra eficiența tehnologiei?

Compania a început să înlocuiască bateriile AAA în produsele cu putere redusă cu acumulatorul său din fibră de carbon. Rezultatele au fost un real succes. În timp ce capacitatea de stocare a energiei nu este la fel de bună ca în cazul litiu-ion, este totuși benefică, deoarece funcția principală a materialului este portanța.

Cea mai mare problemă a bateriilor electrice este greutatea excesivă pe care o adaugă unui dispozitiv. **[Mașinile electrice](https://stireaverde.ro/06/06/2024/stiri/masini-electrice-impact-mediu-soferi-pasaport-baterie/)** sunt cu cel puțin 50% mai grele decât cele clasice, din cauza bateriilor grele.

Un studiu de cercetare de la Universitatea Chalmers a concluzionat că reducerea greutății bateriei în vehiculele electrice le-ar putea crește autonomia cu 70%. Mai mult, tehnologia ar putea fi folosită și pentru a alimenta avioanele cu energie electrică.
