# Salubrizare 5: ”Atunci când gestionăm deșeurile în mod responsabil, protejăm animalele sălbatice și habitatul lor natural”

_Published: 2024-09-26_

Compania [Salubrizare](https://www.facebook.com/photo/?fbid=545640644504219&set=a.186993620368925)a discutat despre necesitatea curățeniei unui sector urban și impactul pe care deșeurile le au asupra faunei locale

### ”Curățenia în orașul nostru nu doar că îmbunătățește calitatea vieții pentru oameni, dar are și un impact major asupra faunei locale!”

Societatea a atras atenția că, în momentul în care gestionăm deșeurile în mod responsabil, protejăm animalele sălbatice și habitatul lor natural.

”_Deșeurile abandonate atrag animale precum păsările, rozătoarele sau câinii vagabonzi, expunându-le la hrană nesănătoasă și riscuri de îmbolnăvire. În plus, multe animale devin dependente de resturile menajere, ceea ce le schimbă comportamentul natural_”, se arată în comunicatul companiei.

### Salubrizare 5 propune mai multe metode prin care putem gestiona deșeurile într-un mod responsabil

**Colectare selectivă** pentru a reduce risipa alimentară și plasticul periculos.

**Instalarea coșurilor de gunoi sigure**, care împiedică accesul animalelor la deșeuri.

**Curățenia regulată în sector**, pentru un mediu mai sigur pentru noi și faună.

”_Împreună putem crea un oraș curat și sigur pentru toate ființele care îl locuiesc!_”, au punctat membrii societății din Sectorul 5 al municipiului București.

### Salubrizare 5: ”Fiecare bucățică de gunoi lăsată pe stradă înseamnă mai multe bacterii, mirosuri neplăcute și un mediu care ne afectează sănătatea”

În cursul lunii [august](https://stireaverde.ro/12/08/2024/stiri/salubrizare-sector-5-gunoi-strada/), compania a lansat un apel la locuitorii Sectorului 5 să păstreze curățenia și să folosească coșurile de gunoi, având în vedere temperaturile ridicate și aerul greu de respirat.

La acel moment, societatea a explicat că mizeria de pe străzi favorizează mirosurile neplăcute și bacteriile periculoase, afectând sănătatea publică.
