# Depozitele de gaze ale Europei scad semnificativ față de anul trecut

_Published: 2025-11-27_

La data de 24 noiembrie 2025, potrivit platformei AGSI a Gas Infrastructure Europe (GIE), depozitele de gaze din UE însumau 892.39 TWh, reprezentând un grad de umplere de 78.14%, în timp ce pe 24 noiembrie 2024 nivelul era de 1.006,58 TWh, cu un grad de umplere de 87.70%.

### Scădere abruptă a stocurilor de gaze în Germania: de la 92.47% la 69.98% într-un an

Conform datelor, Germania – cel mai mare operator de depozite din UE – înregistrează o scădere importantă: 175.75 TWh la 24 noiembrie 2025, faţă de 232.56 TWh în aceeaşi zi din 2024.

Gradul de umplere a coborât de la 92.47% la 69.98%, ceea ce reprezintă una dintre cele mai abrupte reduceri procentuale din UE.

### Depozitele de gaze ale României cresc, dar riscurile pentru iarnă rămân ridicate în Europa

[România](https://stireaverde.ro/06/11/2025/stiri/sistare-gaze-sector-4/)este una dintre puţinele ţări care prezintă o creştere atât ca volum, cât şi ca procent de umplere, respectiv 31.56 TWh în 2025, faţă de 30.27 TWh în 2024.

În procente, gradul de umplere urcă de la 89.39% la 93.21%, transmite [Digi 24](https://www.digi24.ro/stiri/economie/ue-intra-in-iarna-cu-stocuri-mai-reduse-de-gaze-romania-este-printre-putinele-tari-cu-rezerve-in-crestere-3520913).

Depozitele subterane de gaze reprezintă un element cheie al securităţii energetice europene în perioada de iarnă.

Conform sursei citate, scăderea de aproape 10 puncte procentuale a gradului de umplere faţă de anul trecut poate genera presiuni suplimentare asupra pieţei în cazul unor episoade de frig intens sau al unor perturbări de aprovizionare.
