# Franța suspendă importul de fructe și legume tratate cu un insecticid interzis în UE

_Published: 2024-02-28_

Franța a decis să interzică importul de fructe și legume proaspete tratate cu insecticidul tiacloprid.

Acest insecticid este interzis în UE, a anunțat Ministerul Agriculturii, potrivit AFP, citat de [HotNews](https://economie.hotnews.ro/stiri-agricultura-26924570-parisul-suspenda-intrarea-fructelor-legumelor-tratate-insecticid-interzis-60-masuri-menite-calmeze-furia-fermierilor.htm).

### Uniunea Europeană nu a luat încă nicio măsură pentru a limita intrarea unor astfel de produse în Europa

”_Întrucât Uniunea Europeană nu a luat încă nicio măsură pentru a limita intrarea unor astfel de produse în Europa, guvernul a decis, între timp și pentru a proteja consumatorii, să suspende, prin ordin ministerial, introducerea, importul și introducerea pe piața națională a [fructelor](https://stireaverde.ro/26/02/2024/stiri/productie-mere-temperaturi-2024/)și legumelor proaspete din țări terțe unde sunt tratate cu tiacloprid_”, a precizat ministerul într-un comunicat de presă.

### Substanța este interzisă în Franța încă din anul 2018

În egală măsură, oficialul a subliniat că substanța activă din familia neonicotinoidelor, a cărei utilizare este interzisă în Franța din septembrie 2018 și în Uniunea Europeană din februarie 2021, continuă să fie utilizată în alte părți ale lumii pentru a proteja culturile împotriva anumitor insecte.

Printre cele aproximativ șaizeci de măsuri menite să calmeze furia agricultorilor francezi, premierul Gabriel Attal s-a angajat, la 1 februarie, să împiedice acest tip de import.

Textul, adoptat pentru o perioadă de un an, va înceta să se aplice de îndată ce Comisia Europeană va da curs solicitării Franței de a reduce ”limitele maxime de reziduuri” (LMR) de tiacloprid care pot fi detectate în produsele alimentare care intră pe teritoriul european. 
