# Tulcenii cu venituri reduse primesc tichete pentru încălzire

_Published: 2025-07-28_

Primăria municipiului Tulcea a încheiat un contract cu o firmă pentru a distribui tichete persoanelor cu venituri reduse, în cadrul programului ”Cald în casă”.

Scopul acestui program este de a sprijini achiziționarea de centrale termice sau alte sisteme de încălzire pentru sezonul rece, în contextul în care furnizorul local de agent termic și apă caldă în sistem centralizat a intrat în insolvență.

### Primarul Ștefan Ilie: ”Persoanele cu venituri reduse primesc tichete pentru încălzire, nu bani”

”_Cetățenii trebuie să facă cerere la Direcția de Asistență și Protecție Socială, iar în baza veniturilor lor primesc tichetele. Dacă înainte de această decizie a Consiliului local și-au achiziționat o centrală, nu îl prejudiciem. Există cetățeni care în acest an, auzind că se va desființa furnizorul de agent termic, și-au cumpărat diferite lucruri și m-au întrebat dacă mai primesc bani. Bani nu primește nimeni, vor primi tichete. Fiind o persoană vulnerabilă și încadrându-se la venitul x, el primește un număr de tichete. Cu acele tichete, își poate cumpăra niște lucruri care să fie în avantajul lui în a se încălzi_”, a declarat, pentru Agerpres, primarul din Tulcea, Ștefan Ilie, citează [Radio Eco Natura](https://www.facebook.com/photo?fbid=1226357366175896&set=a.470363551775285).

### Centralele termice vor fi transferate gratuit către asociații și instituții publice care le solicită

În egală măsură, edilul din Tulcea a mai precizat că unele asociații de proprietari și autorități publice și-au exprimat intenția de a prelua centralele termice ale societății care s-a desființat.

Mai mult, primarul a menționat că aceste cereri urmează să fie aprobate, iar transferul lor se va face fără plată, așa încât acestea să ajungă în proprietatea solicitanților.

Desființarea societății Energoterm SA a fost discutată în plenul Consiliului Local încă de la începutul acestui an, mai scrie sursa citată.

Societatea avea circa 7.000 de abonați, iar la finalul lunii mai a sistat furnizarea [apei calde](https://stireaverde.ro/23/06/2025/stiri/boli-apa-de-la-robinet/).

În cadrul programului ”Cald în casă” se acordă tichete în valoare de până la 7.000 de lei persoanelor vulnerabile, cuantumul sprijinului variind în funcție de venitul net al solicitanților.
