Un număr mare de ciuperci a fost descoperit în zona crepusculară a oceanului și ar putea deschide ușa către noi medicamente.
Aceste medicamente ar putea egala puterea penicilinei, scrie publicația britanică The Guardian.
Cel mai amplu studiu realizat vreodată asupra ADN-ului oceanic a fost publicat de revista Frontiers in Science.
Studiul a dezvăluit secrete intrigante despre existența ciupercilor din zona oceanului care se află dincolo de raza de acțiune a luminii solare
Aceste ciuperci ar putea oferi cheia pentru dezvoltarea unor medicamente noi, echivalente cu puterea penicilinei.
Zona crepusculară, caracterizată prin presiune mare, absența luminii și temperaturi scăzute, oferă un mediu extrem unde ciupercile ar putea dezvălui adaptări unice, deschizând calea descoperirii de specii noi cu proprietăți biochimice deosebite.
Această descoperire are potențialul de a duce la găsirea unor medicamente cu puteri similare penicilinei. Medicamentul a avut originile într-o ciupercă numită Penicillium.
A fost lansat catalogul noului ADN oceanic
Catalogul cuprinde peste 317 milioane de grupuri genetice de organisme marine.
Acestea au fost colectate în cadrul expedițiilor precum Tara Oceans (2009-2013) și Malaspina Circumnavigation (2010).
Studiul a evidențiat și rolul virusurilor în creșterea diversității genetice, accelerând evoluția organismelor marine, mai scrie sursa citată.
Descoperirea a inclus și gene evoluate pentru degradarea plasticului, subliniind adaptarea rapidă la poluarea oceanică recentă
Cu toate avantajele catalogului, există îngrijorări cu privire la proprietatea genelor marine și împărțirea beneficiilor. Sunt vizate în special în țările din sudul global care nu au același acces la secvențierea genelor și supercomputing analitic.
Deși au fost făcute schimbări în regulile de proprietate, există incertitudine cu privire la modul în care se vor împărți beneficiile descoperirilor.
Lansarea catalogului a fost salutată de oamenii de știință, considerându-l o resursă remarcabilă pentru evaluarea biodiversității și eforturile de conservare.
De asemenea, catalogul permite monitorizarea schimbărilor în distribuția speciilor, în special în contextul crizei climatice și al activităților umane.