12.1 C
București
duminică, 19 mai, 2024

Administrația Parcului Natural Văcărești: ”Cu puțină grijă și ceva răbdare, terenurile lăsate de izbeliște pot să devină pajiști cu flori!” 

O pajiște experimentală a fost amenajată pe malul Dâmboviței

Administrația Parcului Natural Văcărești a transmis că, la jumătatea lunii martie, a fost amenajată o pajiște experimentală, care va contribui, în timp, la reducerea poluării.

Au fost plantate flori colorate, specifice zonei de câmpie, ca: mușețel, neghină, albăstrele sau maci.

Potrivit administrației, orice intervenție neautorizată este strict interzisă.

”Cum ar fi ca în orașele României să fie amenajate cât mai multe astfel de oaze de natură și culoare?”

Cu puțină grijă și ceva răbdare, terenurile lăsate de izbeliște în orașe pot să devină pajiști cu flori! La jumătatea lunii martie, am amenajat un astfel de spațiu gri (cu vagi urme verzi, după cum se poate vedea în ultima imagine), aflat la mică distanță de Parcul Natural Văcărești. Puțin câte puțin, zona s-a înverzit și, de câteva săptămâni, s-a umplut de flori galbene și albastre. În viitorul nu foarte îndepărtat, paleta de culori va fi încă și mai bogată!”, se arată în comunicatul publicat pe contul de Facebook.

Administrația Parcului Natural Văcărești: ”Sunt specii perene, de care se bucură fluturii, bondarii, albinele solitare și alte specii polenizatoare. Dar și oamenii care ies la plimbare pe Cheiul Dâmboviței. În plus, un astfel de spațiu reține particule poluante și produce oxigen”

Amenajarea pajiștii de pe malul Dâmboviței s-a făcut împreună cu Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, în cadrul proiectului “Traversăm prin verde”.

Proiectul este finațat prin Platforma de mediu pentru București, inițiată de Fundația Comunitară București și ING Bank.

spot_img
Latest news
știri