5.9 C
București
duminică, 8 decembrie, 2024

35 de birouri vamale din România, împuternicite pentru controlul gazelor fluorurate

Ordinul nr. 1183/2024 autorizează birourile vamale din România să efectueze formalități pentru produsele ce conțin gaze fluorurate cu efect de seră, intensificând eforturile de combatere a comerțului ilegal

Ministerul Mediului din România informează că 35 de birouri vamale vor desfășura operațiuni privind comerțul cu gaze fluorurate cu efect de seră, ordinul intrând în vigoare în luna iunie a acestui an.

Începând cu luna iunie 2024, a intrat în vigoare Ordinul nr. 1183/2024, privind abilitarea unor birouri vamale de a efectua formalităţi vamale cu produse ce conţin gaze fluorurate cu efect de seră în stare pură sau sub formă de amestecuri, precum şi echipamente care conţin gazele respective”, transmit reprezentanții Ministerului Mediului.

Mircea Fechet: ”Comerțul ilegal cu gaze fluorurate, o industrie puțin cunoscută opiniei publice, este considerată una dintre cele mai grave infracțiuni de mediu.

Acest Ordin permite celor de la Autoritatea Vamală Română să acorde o atenţie deosebită importurilor de gaze fluorurate cu efect de seră pe teritoriul României, prin utilizarea unor dispozitive de analiză şi instruirea personalului pentru a depista substanţele periculoase”, a declarat ministrul Mediului.

Vama joacă un rol esenţial în monitorizarea şi controlul substanţelor periculoase

În egală măsură, oficialul a transmis că vama joacă un rol esenţial în monitorizarea şi controlul substanţelor periculoase, în special în ceea ce priveşte gestionarea gazelor fluorurate HFC.

Gazele fluorurate sunt de mai multe tipuri, unele dintre acestea fiind foarte toxice, iar rapoartele internaţionale menţionează că piaţa neagră a HFC are legături cu crima organizată”, a adăugat ministrul Mircea Fechet.

spot_img
Latest news
știri