Alibaba a anunţat lansarea unei perechi de ochelari inteligenţi cu inteligenţă artificială, denumiţi Quark AI Glasses.
Este prima dată când gigantul chinez intră pe această piaţă în plină dezvoltare, citează Radio Eco Natura.
Mișcarea vine într-un context în care tot mai multe companii văd ochelarii inteligenţi ca pe următorul pas major în evoluţia tehnologică, alături de smartphone, scrie CNBC.
Alibaba intră în competiția ochelarilor inteligenți cu Quark AI Glasses
Quark AI Glasses sunt consideraţi răspunsul Alibaba la ochelarii lansaţi de Meta în parteneriat cu Ray-Ban, dar şi la modelele similare lansate recent de Xiaomi.
Noii ochelari vor permite apeluri hands-free, redare de muzică, traducere în timp real, transcriere automată a întâlnirilor şi utilizarea camerei încorporate.
Ochelarii inteligenți Quark AI, conectați la un întreg ecosistem de servicii
Prin integrarea cu alte servicii din ecosistemul Alibaba, utilizatorii vor putea naviga prin hărţi, plăti cu Alipay şi compara preţuri direct de pe platforma Taobao.
Aplicaţia Quark este deja disponibilă în China, iar lansarea hardware-ului va contribui la extinderea utilizării acesteia.
Alibaba concurează cu Amazon, Meta și Xiaomi pe piețe strategice
Alibaba a fost fondată în 1999 de Jack Ma ca platformă B2B. Compania domină comerțul electronic prin Taobao, Tmall și AliExpress.
De asemenea, oferă servicii cloud de top la nivel mondial prin Alibaba Cloud. Gestionează Alipay, una dintre cele mai folosite platforme de plăți digitale.
În egală măsură, investește masiv în AI, logistică, divertisment și tehnologii emergente.