25.7 C
București
luni, 1 septembrie, 2025

Parchetul European investighează Grecia pentru posibile fraude în proiecte de reciclare

Ancheta vizează peste 11.9 milioane de euro din fonduri UE, după ce rapoarte oficiale au descoperit nereguli grave în gestionarea centrelor de reciclare, într-o țară care rămâne mult sub media UE la reciclarea deșeurilor și riscă să nu își atingă țintele europene

Parchetul European investighează posibila utilizare abuzivă a unui cuantum de cel puțin 11.9 milioane de euro provenind din fondurile UE, care erau destinate unui proiect de reciclare din Grecia.

Aceasta survine într-un context în care țara nu reușește să atingă standardele stricte de gestionare a deșeurilor impuse de autoritățile de la Bruxelles.

Utilizare abuzivă: Raportul UE dezvăluie nereguli grave în gestionarea centrelor de reciclare din Grecia

Noua anchetă survine în urma unor rapoarte comandate de Uniunea Europeană și realizate de auditori greci independenți, care au descoperit multiple nereguli legate de costurile proiectului și modul defectuos în care acesta este implementat.

Unul dintre aceste rapoarte, consultat de Politico, a evidențiat numeroase probleme serioase legate de funcționarea centrelor de reciclare, inclusiv lipsa completă a controalelor privind destinația finală a deșeurilor colectate.

Grecia rămâne mult sub media UE la reciclarea deșeurilor și riscă să nu respecte țintele europene

Grecia are o reputaţie proastă în ceea ce priveşte reciclarea şi respectarea legislaţiei UE în materie de deşeuri, scrie Digi 24.

Conform datelor din 2022 ale oficiului european de statistică Eurostat, rata de reciclare a deşeurilor municipale în Grecia a fost de 17 %, comparativ cu media UE de 49 %, titrează Radio Eco Natura.

Grecia este, de asemenea, pe cale să nu îşi îndeplinească obligaţia de a recicla 55% din deşeurile municipale şi 65% din deşeurile de ambalaje în acest an, mai punctează sursa citată.

Constatarea a fost făcută de Comisia Europeană în evaluarea sa privind punerea în aplicare a legislaţiei de mediu pentru 2025.

Latest news
știri