19.2 C
București
marți, 8 octombrie, 2024

Inundații record în Nepal: cel puțin 192 de morți și zeci de dispăruți

Este probabil ca bilanţul să crească

Cel puţin 192 de persoane au murit, iar alte 31 erau date dispărute în Nepal, în urma unor inundaţii şi alunecări de teren cauzate de ploi diluviene, mai ales în capitala Katmandu, potrivit unui nou bilanţ anunţat de către poliţie, relatează AFP.

Țara se confruntă cu cele mai mari inundații din ultimele cinci decenii, iar forțele de salvare au mobilizat peste 3.000 de persoane pentru operațiuni de căutare și salvare în zonele afectate

Este probabil ca bilanţul să crească pe măsură ce misiunea noastră de căutare şi salvare avansează în zone afectate”, a declarat AFP un purtător de cuvânt al poliţiei, transmite News.ro.

Peste 3.000 de persoane au fost desfăşurate, cu elicoptere, bărci cu motor sau pneumatice, pentru a participa la operaţiuni de salvare.

În Valea Katmandu s-au înregistrat ploi de 240 de milimetri pe metrul pătrat în 24 de ore vineri şi sâmbătă, a declarat ziarului Kathmandu Post Agenţia meteorologică nepaleză.

Este vorba despre cele mai importante precipitaţii înregistrate în capitala nepaleză din 1970, potrivit agenţiei.

Musonii, prezenți din iunie și până în septembrie, provoacă anual morţi şi distrugeri în întreaga Asie de Sud

Cu toate acestea, numărul inundaţiilor şi alunecărilor de teren soldate cu morţi a crescut în ultimii ani.

Potrivit unor experţi, modificările climatice le-au crescut frecvenţa şi intensitatea.

Şase persoane au murit în urma inundaţiilor care au lovit Japonia

Șase persoane au decedat din cauza inundațiilor și alunecărilor de teren provocate de ploile torențiale care au lovit Japonia.

Săptămâna trecută, armata a fost mobilizată pentru a sprijini operațiunile de salvare în regiunea afectată.

În ultimii ani, precipitațiile record au intensificat frecvența și gravitatea acestor dezastre, iar experții cred că schimbările climatice contribuie la creșterea imprevizibilității fenomenelor naturale extreme.

spot_img
Latest news
știri