30 C
București
vineri, 5 iulie, 2024

Incendiile de pădure violente de lângă Atena sunt ”ţinute sub control”

Sute de pompieri au luptat în condiţii foarte periculoase pentru ca focul să nu se extindă

Incendiile de pădure violente care au izbucnit duminică în suburbiile Atenei sunt ”ţinute sub control”, a spus purtător de cuvânt al pompierilor, relatează AFP citat de Agerpres.

Cu toate acestea, autorităţile elene continuă să avertizeze că urmează o vară dificilă, mai transmite sursa citată.

Nu mai există front activ, incendiile au fost izolate de pompieri susţinuţi duminică de bombardiere cu apă şi elicoptere, care au luptat în condiţii foarte periculoase”, a explicat Vassilis Vathrakoyannis, purtător de cuvânt al pompierilor.

Incendiile de pădure sunt alimentate de vânturi deosebit de puternice

Alimentate de vântul puternic de 70 km/h şi secetă, două incendii au izbucnit duminică la prânz în Keratea, o staţiune balneară la est de capitală, şi Stamata, o suburbie împădurită la poalele Muntelui Penteli, în nordul Atenei.

Un punct fierbinte turistic, Grecia este afectată de incendii în fiecare vară, dar situaţia ar urma să fie şi mai tensionată în acest an, după cea mai blândă iarnă înregistrată şi cel mai timpuriu val de caniculă, temperaturile crescând la nivel local la 44°C la începutul lunii iunie.

Grecia ”a intrat în inima sezonului incendiilor”

Prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis a declarat în cadrul unei reuniuni a cabinetului său că ţara sa ”a intrat acum în inima sezonului incendiilor”.

În egală măsură, premierul le-a cerut concetăţenilor să contribuie la ”prevenirea” acestor incendii devastatoare.

spot_img
Latest news
știri