Ministerul Mediului a transmis astăzi, 2 octombrie, că a fost inaugurat cel de-al șaptelea centru RetuRO pentru colectarea și procesarea ambalajelor.
Noul centru este situat în Ariceștii Rahtivani, județul Prahova, lângă Ploiești.
Mircea Fechet: ”Acest nou centru va gestiona ambalajele colectate de la comercianți, contribuind la un mediu mai curat și la dezvoltarea economiei circulare din România”
”Putem spune astăzi că România este mai curată și datorită Sistemului Garanție Returnare. Recent, am colectat ambalajul cu numărul 2 miliarde, ceea ce înseamnă cu 2 miliarde mai puține ambalaje în gropile de gunoi, pe marginea drumurilor, în lacuri sau în păduri. Aceasta presupune nu doar un mediu mai curat, ci și noi locuri de muncă verzi”, se arată în comunicatul publicat pe contul de Facebook.
În egală măsură, ministerul Mediului a precizat că numai în acest centru vor lucra 120 de angajați, care se adaugă altor câteva sute deja activi în celelalte 6 centre de sortare și numărare deschise până acum.
În România, există peste 1000 de camioane care circulă zilnic și colectează ambalaje
”Vorbim de o întreagă industrie care s-a dezvoltat în România, cu peste 1000 de camioane care circulă zilnic și colectează ambalaje. Cifra lunii august este 70%, iar sunt convins că și cifra lunii septembrie va depăși 70%. Datorită producătorilor, comercianților, distribuitorilor și cetățenilor care aleg să recicleze, facem România mai curată”, a conclus Mircea Fechet.