Casa poate să nu aibă vopsea cu plumb și totuși praful de pe podea să conțină suficient metal încât să devină problemă de sănătate. Traseul poate începe câțiva metri mai departe, în pământul din curte.
În cartierul East Trenton din New Jersey, 86% dintre cele 242 de probe de sol expus analizate au depășit pragul EPA de 200 de părți per milion pentru riscul rezidențial asociat plumbului. Mai surprinzător, în locuințele fără vopsea interioară pe bază de plumb, 80% dintre probele de praf de pe podea au depășit pragul de siguranță folosit de cercetători.
Întrebarea studiului este practică: poate terenul contaminat din exterior să devină sursă de expunere în interiorul unei locuințe? Rezultatele Rutgers indică faptul că da, prin particulele de sol transportate în casă.
Poluarea a rămas în sol după dispariția fabricilor
East Trenton are o istorie industrială legată de fabricarea ceramicii în secolul al XIX-lea. În 2025, EPA a introdus zona pe lista națională Superfund după identificarea contaminării solului cu plumb.
Investigația Rutgers asupra plumbului din sol și praful locuințelor a combinat măsurătorile de teren cu participarea rezidenților, care au fost instruiți să ajute la colectarea probelor.
Echipa a lucrat cu 122 de locuințe din zona desemnată. Cele 242 de probe de sol proveneau din suprafețe fără vegetație, adică exact terenul de unde praful poate fi ridicat ușor de vânt sau de încălțăminte.
Aproape 94% dintre probe depășeau și nivelurile de screening stabilite pentru situațiile în care există mai multe surse potențiale de expunere la plumb.
Podeaua poate spune o poveste diferită de pereți
Expunerea la plumb în locuințele americane a fost asociată istoric cu vopseaua veche, folosită pe scară largă înainte de interzicerea utilizării sale rezidențiale în 1978.
Studiul Rutgers arată de ce această explicație poate fi incompletă. Cercetătorii au analizat vopseaua și au colectat separat praf de pe podele, pervazuri și alte suprafețe din 42 de case.
Nu au găsit o diferență semnificativă a nivelului de plumb din praful interior între locuințele cu vopsea pe bază de plumb și cele fără asemenea vopsea.
În casele fără vopsea interioară cu plumb, 80% dintre probele de praf de pe podea au depășit pragul de siguranță. Solul adus din exterior devine astfel o explicație plauzibilă pentru contaminarea din interior.
Copiii sunt exact cei care ajung cel mai ușor în contact cu praful
Solul contaminat de la suprafață este accesibil copiilor, poate rămâne pe mâini și încălțăminte și intră ușor în spațiile de locuit.
Plumbul este un toxic bine documentat, iar expunerea copiilor este asociată cu afectarea dezvoltării neurologice și cu alte efecte grave asupra sănătății. Problema nu cere ca pământul să fie înghițit direct în cantități mari. Praful fin creează o cale de expunere repetată.
România are propriul inventar de moșteniri industriale. Siturile contaminate rămase sub fostele fabrici din România pot conține metale, hidrocarburi și alte reziduuri după ce activitatea industrială a dispărut sau terenul și-a schimbat destinația.
Studiul din New Jersey nu demonstrează că locuințele construite pe foste platforme românești au aceeași contaminare. Arată însă de ce analiza terenului trebuie să privească și expunerea din casele aflate lângă el.
O curte acoperită cu iarbă nu rezolvă contaminarea din adâncime
Vegetarea solului poate reduce praful ridicat și transportul particulelor de la suprafață, dar nu elimină metalul din teren. Remedierea reală depinde de concentrație, întindere și utilizarea zonei.
În unele situații sunt necesare îndepărtarea solului, izolarea lui sau alte intervenții. În altele, controlul accesului și reducerea prafului pot diminua expunerea.
Important este ca analiza să nu se oprească la anul construcției casei. O locuință nouă poate sta lângă un teren cu o istorie mult mai veche.
De aici vine răspunsul util al studiului: pereții nu sunt singura arhivă a poluării. Solul din jurul casei poate păstra contaminarea zeci de ani, iar distanța dintre curte și sufragerie poate fi doar lungimea unei tălpi de pantof.
