11.1 C
București
vineri, 26 aprilie, 2024

Alături de jandarmi, sute de voluntari au contribuit la realizarea primei păduri urbane din municipiul Slobozia

Prin implicarea Asociației Pădurea Copiilor, voluntarii au plantat 2800 de puieți

Peste 200 de voluntari de diferite vârste au plantat mii de puieți pe un teren degradat din Slobozia.

Acțiunea face parte din proiectul ”România plantează pentru mâine”, susținut de OMV Petrom.

În 2023, programul ajunge preponderent la oraș. Astfel, anul acesta, cele două sezoane de plantări se vor concentra în zonele urbane pentru care se pregătesc peste 330.000 de puieți.

Asociația Pădurea Copiilor: ”Au fost odată ca niciodată, 280 de eroi – voluntari, mari și mici, care s-au luptat cu un teren degradat de 4 hectare din Slobozia, lalomița și care au biruit să planteze 2800 de puieți falnici”

Drept mulțumire pentru că le-au găsit un cămin, puieții plantați vor apăra locuitori din împrejurimi de fenomenele extreme specifice Bărăganului”, au transmis membrii Asociației Pădurea Copiilor.

La înființarea primei păduri urbane din Municipiul Slobozia, voluntarii au venit de pretutindeni: OMV Petrom, Toyota Material Handling Romania, Intive, ADP Romania, Zentiva Romania, Asociația CPDIS, Jandarmeria Ialomița și comunitatea locală.

Mulțumim pentru implicare membrilor autorităților locale – Municipiul Slobozia și tuturor celor prezenți într-un număr atât de mare la ultima activitate de împăduriri cu voluntari, din acest sezon, parte din proiectul România plantează pentru mâine, susținut de OMV Petrom”, au adăugat membrii asociației.

România plantează pentru mâine

Cu o contribuție de 5.7 milioane de euro, programul “România plantează pentru mâine” este cea mai mare inițiativă de plantare finanțată din fonduri private din România.

În cadrul acesteia peste 2.000.000 de puieți au fost plantați pe 450 de hectare, în perioada 2020-2023.

În cei 3 ani, campania de plantare a adunat laolaltă peste 10 000 de voluntari, în cadrul a 60 de evenimente dedicate plantărilor în 24 de județe și 71 de comunități.

Latest news
știri