Legătura dintre defrișare și scăderea precipitațiilor a fost confirmată cu o precizie fără precedent într-un studiu publicat în Nature Communications la sfârșitul lunii martie 2026. Cercetătorii, conduși de Jiangpeng Cui de la Institutul de Cercetare a Platoului Tibetan, au analizat patru decenii de date din bazinul amazonian. Au ajuns la o concluzie care ar trebui să alarmeze nu doar Brazilia, ci orice țară care își pierde pădurile — inclusiv România. Între 52% și 72% din scăderea precipitațiilor din sudul Amazoniei se datorează direct defrișării.
Ce arată studiul despre defrișare și scăderea precipitațiilor
Între 1980 și 2019, precipitațiile anuale din sudul Amazoniei au scăzut cu 8-11%. În aceeași perioadă, regiunea a pierdut în medie 7,7% din suprafața forestieră. Studiul publicat în Nature Communications demonstrează că aceste două fenomene nu sunt o simplă coincidență. Defrișarea și scăderea precipitațiilor sunt legate printr-un mecanism fizic clar: pădurile tropicale generează o mare parte din propria lor ploaie.
Cum funcționează acest mecanism? Arborii absorb apa din sol și o eliberează în atmosferă prin evapotranspirație. Vaporii de apă formează nori care, la rândul lor, produc precipitații. Într-o pădure intactă, acest ciclu se repetă de mai multe ori pe măsură ce masele de aer se deplasează dinspre coastă spre interior. Prin urmare, atunci când pădurile sunt tăiate, ciclul se întrerupe. Aerul ajunge în interior mai uscat. Ploile scad. Sezonul secetos se prelungește.
De altfel, studiul aduce o contribuție critică suplimentară. Modelele climatice actuale subestimează contribuția defrișării la reducerea precipitațiilor cu până la 50%. Cu alte cuvinte, pragurile de risc — inclusiv cel al unui posibil punct de „non-return” al Amazoniei — ar putea fi atinse mai repede decât prevăd simulările oficiale.
Defrișarea și scăderea precipitațiilor nu sunt un fenomen exclusiv amazonian
Mecanismul prin care defrișarea și scăderea precipitațiilor se alimentează reciproc nu funcționează doar în tropice. Funcționează oriunde pădurile joacă un rol semnificativ în ciclul hidrologic local. Iar aici intervine paralela cu România.
România a pierdut, conform datelor Global Forest Watch, peste 400.000 de hectare de pădure între 2001 și 2023. Carpații, care funcționează ca un condensator natural al umidității atmosferice, sunt afectați de tăieri legale și ilegale care reduc progresiv capacitatea pădurilor de a reține și recicla apa. În plus, defrișările din zona de deal și câmpie — mai puțin mediatizate, dar la fel de grave — elimină ultimele bariere naturale care încetineau scurgerea apei și susțineau umiditatea solului.
Ce se întâmplă cu precipitațiile în România
Datele Administrației Naționale de Meteorologie arată o tendință clară în ultimele două decenii: precipitațiile devin mai neregulate. Verile sunt mai uscate în sudul și sud-estul țării. Când ploile vin, sunt adesea torențiale — provoacă inundații, nu alimentează solul. Iernile aduc mai puțină zăpadă în Carpați, ceea ce reduce rezervele de apă disponibile primăvara.
Această tendință are multiple cauze — de la schimbările climatice globale la modificarea tiparelor atmosferice. Însă defrișarea și scăderea precipitațiilor sunt legate și la scară locală. Studiile efectuate în Europa Centrală arată că pădurile montane contribuie cu până la 30% la precipitațiile locale prin evapotranspirație. Prin urmare, fiecare hectar de pădure tăiat în Carpați nu este doar o pierdere de biodiversitate — este o pierdere de apă.
Paralela România — Amazon: proporții diferite, mecanism identic
Desigur, Amazonia și Carpații sunt ecosisteme radical diferite ca scară. Pădurea amazoniană acoperă 5,5 milioane de kilometri pătrați. Pădurile românești ocupă aproximativ 70.000 de kilometri pătrați — de peste 70 de ori mai puțin. Cu toate acestea, mecanismul fizic descris de studiul din Nature Communications este același: pădurile generează ploaie, iar defrișarea o reduce.
De fapt, proporțional, vulnerabilitatea României ar putea fi chiar mai mare. Amazonia încă deține rezerve forestiere vaste, care pot parțial compensa pierderile locale. România, în schimb, a ajuns la un prag critic. Suprafața forestieră reală este subiect de dispută — estimările variază între 26% și 29% din teritoriu, sub media europeană. Fiecare hectar pierdut contează proporțional mai mult decât în Amazon.
În plus, România depinde puternic de agricultura pluvială — adică de agricultura alimentată direct de precipitații, nu de sisteme de irigații. Prin urmare, orice reducere a ploilor afectează imediat producția agricolă. Secetele din 2022 și 2024 au demonstrat deja cât de vulnerabilă este agricultura românească. Legătura dintre defrișare și scăderea precipitațiilor adaugă un factor de risc pe care politicile forestiere românești nu îl iau suficient în calcul.
Tăierile ilegale din România amplifică problema
Pe 25 martie 2026, Știrea Verde a publicat un articol despre tăierile ilegale din România care scapă de sub control. Sistemul forestier este depășit de realitatea din teren. Tot în aceeași zi, a fost raportat că România introduce monitorizarea digitală a pădurilor — o măsură necesară, dar tardivă. Aceste subiecte nu sunt separate de studiul publicat în Nature Communications. Sunt, de fapt, expresia locală a aceluiași fenomen: atunci când pădurile dispar, precipitațiile scad, iar consecințele se acumulează.
Diferența dintre Amazon și România este că, în cazul Amazoniei, comunitatea științifică internațională monitorizează și măsoară activ legătura dintre defrișare și scăderea precipitațiilor. În România, acest tip de cercetare este aproape inexistent. Nu știm, cu precizie, cât din variabilitatea precipitațiilor din Carpați se datorează pierderii pădurilor și cât se datorează schimbărilor climatice globale. Studiul din Nature Communications oferă un cadru metodologic care ar putea fi aplicat și în România — dacă ar exista voința instituțională de a finanța o astfel de cercetare.
De ce contează acum
Defrișarea și scăderea precipitațiilor nu sunt o problemă pentru generațiile viitoare. Sunt o problemă pentru fermierii care pierd recolte în fiecare an de secetă. Pentru comunitățile montane care se confruntă cu alunecări de teren după ploi torențiale. Pentru orașele care riscă penurie de apă potabilă în verile din ce în ce mai fierbinți.
Studiul din Nature Communications demonstrează un lucru simplu: pădurile nu sunt doar un „plămân verde”. Sunt o infrastructură hidrologică. Iar distrugerea lor are consecințe care depășesc cu mult pierderea de biodiversitate — consecințe care se resimt în cantitatea de apă din cer, în fertilitatea solului și în stabilitatea climatică a întregii regiuni.
