3.7 C
București
duminică, 22 decembrie, 2024

Guvernul a aprobat Nota de fundamentare pentru cheltuielile aferente proiectului privind dezvoltarea sistemului național de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor

Valoarea proiectului este de peste 272 milioane lei

Ministerul Mediului a anunțat că, la finele săptămânii trecute, Guvernul a aprobat Nota de fundamentare pentru cheltuielile aferente proiectului privind dezvoltarea sistemului național de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor.

Sistemul constă în 350 de puncte de monitorizare fiecare prevăzute cu 3 camere inteligente

În cadrul acestui proiect sunt trei componente, le finanțăm din PNRR, valoarea proiectului este de peste 272 milioane lei, din acești bani peste 262 de milioane se duc direct în investiții și iată o actualizare a stadiului în care ne aflăm pe fiecare din componente. Pentru sistemul de comparare a imaginilor satelitare pentru detectarea modificărilor în coronamentul arborilor, am semnat deja contractul de execuție în luna aprilie, firma declarată câștigătoare lucrează deja la acest sistem. Pentru sistemul de monitorizare video a transporturilor de material lemnos, vor fi 350 de puncte de monitorizare fiecare prevăzute cu 3 camere inteligente, una dintre ele folosind tehnologia LPR”, a transmis ministerul Murcea Fechet.

Mircea Fechet: ”Așa cum se întâmplă și în cazul rovinietei, acea cameră identifică numărul de înmatriculare al mijlocului de transport, interoghează SUMAL-ul pentru a vedea dacă pe acel traseu transportul de lemn e unul legal”

Ministrul Mediului a transmis că săptămâna viitoare va fi semnat contractul și a mai explicat că, în același timp, folosind camere inteligente, va fi evaluată cantitatea și tipul de material lemnos specific fiecărui  transport.

În ceea ce privește sistemul de teledetecție, care se bazează pe senzori LiDAR, luna viitoare avem depunerea ofertelor”, a declarat ministrul Mircea Fechet în cadrul briefing-ului de presă de la finalul ședinței de Guvern.

Sistemul național de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor va fi integrat în SUMAL

Scopul principal al investiției este de a avea un sistem digital inovator pentru supravegherea, monitorizarea și controlul fondului forestier si a circulației materialelor lemnoase, capabil să genereze în mod automat alerte și să integreze date în timp real de la toate sursele integrate.

Aceste sisteme se vor integra cu Sistemul Informatic Integrat de Urmărire a Materialelor Lemnoase SUMAL – instrument complex utilizat în prezent de aproximativ 30 de mii de companii și peste 90 de mii de utilizatori.

spot_img
Latest news
știri