8.7 C
București
marți, 22 octombrie, 2024

Începe ”Iulie fără plastic”, provocarea prin care ne angajăm să reducem consumul de plastic pentru o planetă mai curată

Viitor Plus: ”Iulie fără plastic” e provocarea de o lună care te poate ajuta să te obișnuiești fără plasticul de unică folosință din rutina ta și să faci o schimbare pozitivă pentru tine și mediu.

”Iulie fără plastic” este o provocare lansată în România cu scopul de a încuraja oamenii să reducă consumul de plastic pe durata întregii luni iulie.

Inițiativa ”Iulie fără plastic” își propune să crească conștientizarea asupra impactului negativ al plasticului asupra mediului și să ofere soluții și alternative sustenabile

Pe durata lunii iulie, participanții sunt încurajați să evite utilizarea obiectelor de unică folosință din plastic, cum ar fi pungi, sticle, paie sau tacâmuri, și să le înlocuiască cu alternative eco-friendly, cum ar fi pungi reutilizabile, sticle din sticlă, paie de bambus sau tacâmuri din inox.

De asemenea, se promovează reciclarea corectă a plasticului și reducerea generală a deșeurilor.

Campania oferă oportunitatea participanților de a împărtăși experiențele și sfaturile lor pe platformele de social media, folosind hashtag-ul #IulieFărăPlastic. De-a lungul lunii, sunt organizate diverse evenimente și activități educative pentru a informa și inspira oamenii să adopte un stil de viață mai sustenabil.

Recicleta, colector autorizat pentru materialele reciclabile, propune câteva idei ușor de aplicat la nivel individual pentru reducerea consumului de plastic:

  • pune undeva la îndemână obiecte reutilizabile – sacoșe, pahare, căni, sticle de apă și paie,
  • prioritizează produsele fără ambalaje din plastic. Magazinele zero waste te pot ajuta, la fel și piețele, însă poți alege să cumperi vrac și la supermarket. Desigur, e bine să ai la tine saci reutilizabili pentru legume și fructe,
  • apelează la afacerile locale, de unde poți să cumperi mâncare proaspătă, care nu este preambalată,
  • șervețelele reutilizabile cu ceară de albine te ajută să împachetezi mâncarea, dar și să acoperi diverse recipiente fără a folosi folie de plastic,
  • folosește filtru sau cană filtrantă pentru a avea mereu apă de calitate bună la îndemână, pe care o poți aduce cu tine într-o sticlă reutilizabilă.
spot_img
Latest news
știri