În timpul iernii, când temperaturile scad drastic și hrana devine greu de găsit, urșii intră într-o stare profundă de hibernare care continuă să uimească lumea științifică. Pe parcursul acestei perioade, care poate dura până la șase luni, urșii nu mănâncă, nu beau apă și, cel mai surprinzător, nu urinează deloc.
În mod normal, un astfel de comportament ar fi fatal pentru majoritatea mamiferelor, însă organismul ursului a dezvoltat un mecanism biologic unic.
Reciclarea internă a deșeurilor menține echilibrul atunci când urșii se află în perioada de hibernare
În loc să elimine ureea – un produs rezidual rezultat din descompunerea proteinelor și toxic în cantități mari – corpul ursului o reciclează. Printr-un proces metabolic complex, ureea este transformată în aminoacizi reutilizabili, care sunt apoi folosiți pentru a produce proteine noi.
Astfel, azotul nu se acumulează în sânge, iar organismul rămâne într-un echilibru chimic stabil pe întreaga durată a hibernării.
Această adaptare nu are doar rol de detoxifiere, ci și o importanță vitală în menținerea masei musculare.
Deși urșii stau aproape complet nemișcați și nu consumă calorii luni la rând, mușchii lor nu se atrofiază semnificativ. Datorită reciclării interne a proteinelor, animalele își păstrează forța fizică și funcțiile organelor esențiale.
Mușchii intacti după hibernare transformă ursul într-un model pentru medicina modernă
Primăvara, urșii ies din bârlog într-o formă surprinzător de bună, cu masa musculară aproape intactă.
Această performanță biologică atrage atenția cercetătorilor din domeniul medical, care studiază mecanismul pentru a găsi soluții inovatoare în tratarea atrofiei musculare la oameni. Fenomenul demonstrează încă o dată că natura rămâne o sursă inepuizabilă de inspirație pentru știință.
Sursă: Nelson, R. A. (1980). Protein and fat metabolism in hibernating bears. Federation Proceedings.
