14.8 C
București
miercuri, 15 mai, 2024

Guvernul României trebuie să ia măsuri urgente pentru încetarea conflictului din Gaza, în condițiile în care peste 10.000 de victime sunt copii

Războiul durează de peste 140 de zile

Prin intermediul unei scrisori deschise, organizațiile societății civile românești și sute de cetățeni solicită Guvernului României să ia măsuri concrete imediate pentru încetarea focului în Fâșia Gaza.

Peste 40 de organizații și grupuri naționale și locale ale societății civile românești au transmis Guvernului României o scrisoare deschisă, prin intermediul căreia își exprimă îngrijorarea profundă față de situația actuală și solicită Guvernului să întreprindă toate măsurile care îi stau în putere pentru a nu participa la săvârșirea unei plauzibile crime de genocid, cu respectarea deciziei și măsurilor impuse de Curtea Internațională de Justiție.

Acestora li se alătură peste 900 de cetățeni, care au semnat petiția online inițiată de Solidaritate România-Palestina și Palestine Solidarity Cluj-Napoca, intitulată ”România, stop complicității în genocidul din Gaza!”

În contextul crizei umanitare din Fâșia Gaza, care durează de peste 140 de zile, numărul victimelor în rândul palestinienilor a ajuns la peste 38.000, dintre care peste 13.000 sunt copii

Peste 70.000 de persoane sunt rănite și peste 2.000.000 de palestinieni au fost strămutați.

Mai mult, peste 75.000 de case, 223 spitale și facilități medicale, 328 de școli, 379 de lăcășuri de cult au fost distruse în ultimele luni în Fâșia Gaza, conform Euro-Med Monitor.

Petiția poate fi semnată aici

Peste 40 de organizații și grupuri active în varii domenii ale societățîi și cu o bogată experiență în drepturile omului, protecția mediului și schimbări climatice, egalitate de gen, educație și învățământ, drepturi locative, cultură, drepturile și reprezentarea muncitorilor au răspuns apelului inițiat de Solidaritate România-Palestina și Palestine Solidarity Cluj-Napoca de a semna scrisoarea deschisă adresată prim-ministrului Marcel Ciolacu și ministerelor de resort.

Semnatarii reamintesc executivului faptul că, în calitate de parte contractantă a Convenției pentru Prevenirea și Reprimarea Crimei de Genocid, România și-a asumat obligația de a nu permite și de a pedepsi crima de genocid, indiferent că este comisă de alte state, conducători, funcționari sau alte persoane.

spot_img
Latest news
știri