Caracatițele sunt printre cele mai bizare și fascinante creaturi marine, iar anatomia lor pare desprinsă dintr-un manual de biologie science-fiction. Au trei inimi: două pompează sângele către branhii, iar a treia îl trimite către restul corpului. Particularitatea nu este un moft evolutiv, ci o adaptare la un mediu cu oxigen variabil și la un metabolism extrem de activ.
Și mai surprinzător: sângele lor este albastru. Motivul este chimic. În loc de hemoglobină (pe bază de fier, ca la oameni), caracatițele folosesc hemocianină, o proteină pe bază de cupru, mult mai eficientă în transportul oxigenului în ape reci și cu concentrații scăzute de oxigen. Când hemocianina se oxidează, capătă o culoare albastră intensă.
Există și un detaliu care explică comportamentul lor aparent „leneș”: inima principală se oprește temporar în timpul înotului. De aceea, caracatițele preferă adesea să „meargă” pe fundul mării folosindu-și tentaculele, în loc să înoate constant.
Aceste adaptări biologice au apărut în sute de milioane de ani de evoluție și explică de ce caracatițele sunt considerate printre cele mai inteligente nevertebrate. Ele pot rezolva probleme, deschide recipiente și chiar manifesta comportamente exploratorii complexe.
Biologia lor demonstrează un lucru simplu: evoluția nu produce doar variații minore, ci arhitecturi complet diferite ale vieții.
