1.8 C
București
duminică, 22 decembrie, 2024

Trimisul american pentru climă al Statelor Unite ale Americii, John Kerry, spune că a fost invitat la discuții de către China

Statele Unite ale Americii și China sunt cele mai mari emițătoare de gaze cu efect de seră din lume

Reprezentantul american pentru climă al SUA, John Kerry, a declarat pentru Reuters că a fost invitat să viziteze China în viitorul apropiat, pentru discuții cu privire la evitarea crizei climatice globale. Anunțul, făcut miercuri, 3 mai, este surprinzător, date fiind relațiile diplomatice încordate dintre cele două țări.

China trebuie să-și prezinte, mai întâi, planurile privind tranziția către o economie verde

Statele Unite și China trebuie să lucreze împreună pentru a aborda schimbările climatice. Problema este una cu care se confruntă ambele țări, a declarat Kerry, într-un interviu acordat agenției de presă Reuters.

Președintele american Joe Biden a autorizat întâlnirea, relatează Reuters. Data acesteia rămâne de stabilit, însă. Există și câteva probleme care trebuie, și ele, clarificate mai întâi, a precizat Kerry. 

China trebuie, de exemplu, mai întâi să-și emită planul de reducere a emisiilor de metan și de avansare în tranziția sa de la cărbune, a adăugat acesta.

China este unul cei mai mari contributori la criza climatică. Foto: Unsplash

Kerry s-a referit la această cooperare ca fiind una necesară, în ciuda diferențelor de opinii existente între cele două țări. Problema nu este bilaterală, a spus fostul secretar de stat al SUA. „Aceasta este o amenințare globală universală pentru toți cetățenii din fiecare națiune,” a adăugat el.

Statele Unite ale Americii și China, cele mai mari emițătoare de gaze cu efect de seră din lume

Este necesar ca SUA și China să lucreze împreună pentru a  încerca să ajute la rezolvarea problemei crizei globale, spune diplomatul american. Asta, ținând cont de faptul că, admite el, cele două țări sunt cei mai mari contributori la această problemă.

Kerry a spus că Statele Unite ar putea să ajute China în strategia sa privind metanul. Aceasta este o politică pe care Beijingul trebuia să o anunțe anul trecut, dar nu a făcut-o.

China a suspendat pentru un timp scurt discuțiile cu Statele Unite în ceea ce privește clima, securitatea și alte domenii. Decizia a fost luată ca răspuns la o vizită în Taiwan a președintelui de atunci a Camerei Reprezentanților a SUA, Nancy Pelosi.

Kerry își dorește un dialog constructiv asupra unei probleme globale, și nu agravarea tensiunilor dintre cele două țări

Deși China a reluat ulterior aceste discuții, relațiile dintre cele două țări s-au deteriorat din nou, în februarie. Atunci, Statele Unite s-au plâns că un balon spion chinez a traversat spațiul aerian american. Incidentul l-a determinat pe secretarul de stat Antony Blinken să amâne o vizită programată la Beijing.

SUA este, la rândul ei, una dintre cele mai mari emițătoare de gaze cu efect de seră din lume. Foto: Unsplash.

De atunci, Departamentul de Stat și-a exprimat dorința de a reprograma vizita lui Blinken. Acesta a spus, miercuri, că speră să reușească să efecteze vizita repectivă în decursul acestui an. 

Kerry a declarat că a purtat o conversație virtuală cu omologul său chinez Xie Zhenhua „cu doar o săptămână sau două în urmă”.

Acesta a mai precizat că a purtat un scurt dialog și cu reprezentantul chinez care a participat la Dialogul Climatic „Petersberg” – găzduit de ministerul german de externe la Berlin.

Întrebat dacă China a oferit o abordare constructivă, Kerry a spus că este prea devreme pentru a spune.

„Trebuie să particip la întâlnire, ca să-mi dau seama exact unde suntem”, a spus Kerry. „Nu arătăm cu degetul și nu încercăm, știți, să creăm, astfel, o nouă problemă pe lângă celelalte probleme care există” între Statele Unite și China, a adăugat Kerry. „Aceasta (schimbările climatice) este o problemă de sine stătătoare, care afectează China în același fel în care afectează Statele Unite”.

spot_img
Latest news
știri