2.1 C
București
miercuri, 27 noiembrie, 2024

”Gardienii Planetei”, o producție filmată prin ochii unei balene, descrie viața celor mai mari creaturi de pe planetă

Filmul demonstrează faptul că sănătatea oceanelor influenţează clima globală, biodiversitatea şi, în ultimă instanţă, supravieţuirea umanităţii

”Gardienii Planetei/ Les gardiennes de la planète”, un film inspirat de cea mai bine vândută carte a lui Heathcote Williams, narat de Jean Dujardin şi filmat din perspectiva unei balene, promite spectatorilor o călătorie captivantă prin teritorii neexplorate, scrie News.ro.

”Gardienii Planetei” descrie universul fascinant al celor mai mari mamifere de pe Pământ

Documentarul este distribuit de Independenţa Film, va avea premiera în cinematografe din 7 iunie.

Producția are o coloană sonoră atipică și a fost într-o manieră inovatoare, astfel încât spectatorii să cunoască o lume subacvatică uimitoare.

Cei ce vor vedea filmul vor experimenta valurile, vânturile, luna sau mareele prin ochii unei balene.

Mai mult, inedita producție invită la descoperire prin societatea abia cunoscută a balenelor, esenţiale pentru ecosistemul planetei noastre de peste 50 de  milioane de ani.

Filmul include imagini subacvatice spectaculoase, filmate în cele mai importante mări şi oceane ale lumii

Pentru realizarea producției, au fost folosite echipamente de ultimă generaţie, care permit o perspectivă inedită asupra vieţii marine.

În egală măsură, realizarea documentarului a implicat colaborarea cu diverşi experţi în biologie marină, ecologie şi climatologie, pentru a oferi conţinut ştiinţific solid şi informativ.

”Gardienii Planetei” explorează legătura profundă dintre oceane şi viaţa de pe Pământ, evidenţiind modul în care sănătatea oceanelor influenţează clima globală, biodiversitatea şi, în ultimă instanţă, supravieţuirea umanităţii.

spot_img
Latest news
știri