5.4 C
București
duminică, 8 decembrie, 2024

Detergent gratuit oferit în locul uleiului uzat

Un litru de ulei alimentar uzat poluează un milion de litri de apă – cantitatea de care are nevoie un adult pentru a supraviețui 14 ani, spun ecologiștii.

Cu alte cuvinte, este nevoie de un singur litru de ulei aruncat la voie întâmplării, pentru a distruge rezerva de apă potabilă, pentru un singur om. Nu pentru un an, ci pentru 14.

Un obicei periculos care atacă solul și poluează apa

Zilnic, ne confruntăm cu o obișnuință nocivă, o obișnuință în care mulți își găsesc confortul și o atitudine care nu se vrea corectată, indiferent de avertismentele existente. De asemenea, autorităţile nu investesc în informare, în educație și într-un minimum de corectare a acestei acțiuni, iar uleiul folosit în gospodării ajunge în sistemul de canalizare, iar, mai târziu, în ape.

Cu toate acestea, în Năsăud, exemplul unui localnic a demarat o acțiune simplă, normală, benefică mediului, iar autoritățile au luat în calcul proiectul. Astfel, a fost organizat un centru de colectare, iar primăria a încheiat un acord cu o companie care să preia uleiul de la localnici.

Legea din România obligă doar restaurantele să adune uleiul alimentar uzat şi să îl predea unei firme specializate. Cu toate acestea, pericolul real constă în uleiul aruncat în sistemele de canalizare, de către persoanele fizice.

Crin-Triandafil Theodorescu, iniţiator al proiectului: “Noi nu colectăm aici doar ulei uzat, aici e o şcoală, o şcoală a civilizaţiei. E o perioadă lungă de timp de când nu mai arunc uleiul pentru că sunt conştient de impactul asupra mediului.”

Doi litri de ulei uzat = detergent pentru vase

În Năsăud a fost înființat primul centru de colectare. De asemenea, autoritățile au luat în calcul un al doilea centru: locuitorii nu plătesc nimic, iar, în schimbul a doi litri de ulei, primesc 500 de mililitri de detergent pentru vase.

Dorin Vlașin, primarul oraşului Năsăud: “Nu aş putea să spun că avem costuri, am pus la dispoziţie un spaţiu în piaţa agroalimentară, avem un angajat al pieţei şi l-am pus pe el să se ocupe de asta. Costuri zero, doar bunăvoinţă.”

Ioan Titi, administratorul pieţei Năsăud: “Mă găsesc de la 8 la 12. Sunt unii care nu neapărat pentru detergent, ca să nu-l arunce.”

spot_img
Latest news
știri