Un pesticid poate fi interzis într-o țară și permis în restul Uniunii Europene. Poate dispărea din lege, apoi reveni printr-o excepție votată pentru anumite culturi. În Franța, acetamipridul a trecut prin toate aceste etape și a ajuns în centrul unui conflict între agricultură, biodiversitate și Constituție.
Legea pesticidelor din Franța a încercat în 2025 să permită din nou utilizarea acetamipridului. Parlamentul a aprobat derogarea. Consiliul Constituțional a eliminat-o înainte de promulgare, invocând protecția mediului.
Cazul arată cât de fragilă poate deveni o interdicție. Cuvântul „interzis” pare definitiv până când o cultură pierde producție, importurile folosesc aceeași substanță, iar politicienii promit o excepție limitată.
De ce era acetamipridul interzis în Franța?
Acetamipridul face parte din familia neonicotinoidelor. Substanțele acționează asupra sistemului nervos al insectelor și sunt folosite pentru combaterea dăunătorilor agricoli.
Uniunea Europeană permite încă anumite utilizări ale acetamipridului. Franța a adoptat reguli naționale mai restrictive și a interzis familia neonicotinoidelor, inclusiv derogările pentru substanțe cu același mod de acțiune.
Fermierii din sectorul sfeclei, fructelor și altor culturi au susținut că interdicția îi pune în dezavantaj. Produsele importate pot proveni din state unde pesticidul este autorizat, iar alternativele franceze pot fi mai scumpe sau mai puțin eficiente.
Această contradicție a creat argumentul politic: dacă hrana tratată intră legal în țară, de ce fermierului francez îi este interzisă aceeași soluție?
Răspunsul ecologic este diferit. Interdicția națională nu controlează doar reziduul din aliment. Ea protejează solul, apa și insectele expuse în locul unde pesticidul este aplicat.
Ce a încercat să schimbe legea Duplomb?
Parlamentul francez a adoptat în 2025 o lege destinată reducerii constrângerilor asupra agricultorilor. Unul dintre articole permitea derogări pentru acetamiprid și alte substanțe cu acțiune asemănătoare neonicotinoidelor.
Derogarea nu trebuia să fie generală. Ea era legată de situații în care nu exista alternativă suficient de eficientă și de condiții stabilite administrativ.
Consiliul Constituțional a analizat legea prin raportare la Carta Mediului, document cu valoare constituțională în Franța.
Judecătorii au acceptat cea mai mare parte a textului, dar au eliminat prevederea privind pesticidele. Mecanismul era considerat prea larg în raport cu riscurile pentru sănătate și mediu.
Legea a fost promulgată fără articolul care permitea revenirea acetamipridului. Agricultura a primit alte facilități, însă excepția toxicologică nu a trecut filtrul constituțional.
De ce este cazul atât de contradictoriu?
Franța a vrut să protejeze producătorii interni de concurența mărfurilor cultivate cu substanțe pe care ei nu le pot utiliza. Soluția aleasă nu a fost interzicerea importurilor, ci relaxarea interdicției interne.
Astfel, o problemă comercială a fost rezolvată printr-o propunere care muta riscul asupra ecosistemelor franceze.
Excepția temporară poate părea limitată. În agricultură, însă, o derogare pentru un sezon poate deveni precedent. Dacă dăunătorul revine și alternativa nu apare, presiunea pentru prelungire crește.
Mai există o contradicție juridică. UE autorizează substanța, dar statul membru poate aplica reguli mai stricte. Fermierul respectă două niveluri de drept care urmăresc obiective diferite: piața comună și precauția națională.
O interdicție devine fragilă în momentul în care excepția este prezentată drept singura cale de a salva recolta.
Ce a apărat Curtea Constituțională?
Decizia nu a declarat că orice pesticid este neconstituțional. A analizat dacă excepția propusă oferea garanții suficiente în raport cu riscurile cunoscute.
Carta Mediului obligă statul să protejeze dreptul de a trăi într-un mediu echilibrat și favorabil sănătății. Ea introduce și principiul precauției.
Acest principiu nu cere oprirea oricărei activități incerte. Cere evaluarea riscului și măsuri proporționale atunci când paguba poate fi gravă și greu de reparat.
În cazul pesticidelor, efectul nu se limitează la parcela tratată. Substanțele pot ajunge în apă, sol și organisme care nu sunt ținta tratamentului.
Decizia a stabilit o limită politică: dificultatea economică a unei filiere nu permite automat slăbirea unei protecții de mediu înscrise în blocul constituțional.
Ce legătură are Franța cu România?
România a acordat repetat derogări pentru utilizarea neonicotinoidelor la tratarea semințelor. Argumentele au fost asemănătoare: lipsa alternativelor, presiunea dăunătorilor și riscul pierderilor agricole.
Diferența este controlul juridic. În Franța, o excepție a ajuns la Consiliul Constituțional și a fost anulată înainte să producă efecte.
În România, lupta s-a purtat prin ordine administrative, contestații și decizii ale instanțelor. Sistemul permite ca derogarea să fie emisă pentru o perioadă scurtă, iar procesul să se încheie după sezonul în care substanța a fost deja folosită.
Cazul francez arată că întrebarea nu este doar dacă pesticidul ajută cultura. Trebuie analizat cine suportă riscul, ce alternativă există și cât de limitată este excepția.
Politica agricolă are nevoie de sprijin pentru tranziție: cercetare, rotație, soiuri rezistente, monitorizarea dăunătorilor și despăgubiri acolo unde lipsa soluțiilor produce pierderi reale.
Fără aceste instrumente, guvernele vor reveni periodic la aceeași alegere: interdicție în anii liniștiți, derogare în anii dificili.
Franța a scris „interzis”, Parlamentul a adăugat „cu excepția”, iar Constituția a șters excepția. Albina nu citește legea, dar trăiește rezultatul ei.
