Interes scăzut pentru programul ”Rabla Local”: la Brașov, doar 916 dosare au fost înregistrate la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) pentru programul prin care persoanele fizice pot primi 3.000 de lei pentru mașina pe care vor să o caseze, anunță Radio România Brașov citat de publicația G4 Media.
Doar 916 dosare înregistrate din 5.000 de mașini eligibile pentru casare, în ciuda cofinanțării de 80% din partea Administrației Fondului pentru Mediu
Conform procedurii, AFM va transmite lista persoanelor fizice înscrise către Primăria Brașov. Apoi persoana va transmite documentele, conform procedurii interne a primăriei, care va fi publicată pe pagina de internet a acesteia.
Municipalitatea brașoveană va publica lista cu persoanele fizice eligibile, după care acestea vor încheia contractul cu Direcția Fiscală, care va face plățile. Municipalitatea brașoveană a solicitat și a obținut suma maximă de finanțare pe acest program, respectiv 12 milioane de lei, pentru casarea a 5.000 de autovehicule.
Persoanele eligibile pentru programul ”Rabla Local” primesc 2400 de lei de la Fondul pentru mediu și 600 de lei de la bugetul local
Cofinanțarea AFM reprezintă 80% din valoarea sumei totale alocate acestui proiect, iar diferența va fi acoperită din bugetul local.
Prin urmare, persoana care este eligibilă primește 2400 de lei de la Fondul pentru mediu și 600 de lei de la bugetul local.
Interesul a fost unul scăzut inclusiv în ediția de vară a programului
În luna august, ministrul Mediului din România, Mircea Fechet, a declarat că este dezamăgit de numărul redus de aplicanți în cadrul programului Rabla Local, menționând că, deși peste 12.000 de persoane s-au înscris, așteptările erau mai mari.
Oficialul a precizat ca va evalua motivele interesului scăzut, inclusiv condițiile și valoarea voucherului.
Cu toate acestea, ministrul a subliniat că scoaterea din circulație a peste 10.000 de mașini mai vechi de 15 ani reprezintă un pas pozitiv.
În privința programului Rabla Clasic, a confirmat că o nouă sesiune este programată să înceapă la 1 septembrie, în conformitate cu bugetele deja stabilite.
Fechet a menționat că este posibil să fie necesară o revizuire a schemei pentru a atrage mai mulți participanți.