Municipiul Bistriţa a devenit parte a Reţelei Oraşelor Creative UNESCO, la categoria Arhitectură – un domeniu recent introdus.
În această rundă de selecţie au fost incluse 58 de oraşe din întreaga lume, printre care Gdańsk, Kuala Lumpur, Kiev, New Orleans şi Varna.
Primarul Bistriţei apreciază că includerea oraşului în Reţeaua Oraşelor Creative UNESCO reprezintă o recunoaştere mondială a patrimoniului arhitectural local
Primarul oraşului Bistriţa, Gabriel Lazany, apreciază că este o recunoaştere mondială a patrimoniului arhitectural, care îmbină tradiţia cu inovaţia, scrie Radio Eco Natura.
Potrivit acestuia, această distincţie confirmă că Bistriţa devine un model internaţional de dezvoltare prin cultură, creativitate şi design urban responsabil.
”Recunoaşterea pentru creativitatea exprimată prin arhitectură ne deschide porţi către colaborări, proiecte şi parteneriate în reţeaua UNESCO, alături de alte oraşe care inspiră”, a transmis primarul, conform sursei citate.
Cu aceste noi desemnări, Reţeaua Oraşelor Creative UNESCO include acum 408 oraşe din peste 100 de ţări.
Pentru prima dată, UCCN a inclus Oraşe Creative de Arhitectură – un nou domeniu creativ pe lângă cele şapte existente: Meşteşuguri şi Artă Populară, Design, Film, Gastronomie, Literatură, Arte Media şi Muzică.
Domeniile creative/câmpurile de activitate
Oraşele membre sunt recunoscute în una dintre următoarele şapte categorii (de la momentul iniţierii până la cele mai recente):
- Meşteşuguri şi artă populară (Crafts & Folk Art)
- Design
- Film
- Gastronomie
- Literatură
- Muzică
- Media Arts (arte media)
Recent (2025), a fost adăugat un al optulea domeniu: Arhitectură (Architecture) în lista celor recunoscute.
