2.8 C
București
duminică, 22 decembrie, 2024

Groenlanda absoarbe mai mult metan decât emite

Metanul, al doilea contribuitor la încălzirea globală după CO2, rezistă 12 ani în atmosferă

Groenlanda absoarbe mai mult metan decât emite: sunt rezultatele unui nou studiu realizat de Universitatea Copenhaga şi publicat în revista Nature, transmite publicația Groenlanda.ro.

Cercetătorii de la universitatea daneză au indicat că, în medie, după anul 2000, zonele uscate din partea liberă de gheață a Groenlandei au absorbit peste 65.000 de tone de metan pe an din atmosferă, în timp ce 9.000 de tone de metan au fost eliberate în fiecare an din zonele sale umede.

Metanul, al doilea contribuitor la încălzirea globală după CO2, este extrem de dăunător mediului înconjurător

Aceste rezultate sunt încurajatoare, întrucât metanul, al doilea contributor la încălzirea climei globale după CO2, este deosebit de nociv pentru mediul înconjurător.

Metanul este responsabil pentru creşterea cu aproximativ 30% a temperaturilor după revoluţia industrială, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Considerate de echipa studiului ca fiind ”o veste bună pentru climă”, aceste cunoştinţe ar putea fi utile pentru elaborarea unor modele climatice.

Gazul metan are un efect de seră de 25 de ori mai puternic decât CO2

Rămâne de văzut dacă rezultatele se aplică şi în restul Arcticii, o regiune considerată ca ”o bombă cu ceas climatică”.

Metanul rezistă 12 ani în atmosferă, în comparaţie cu durata de secole a dioxidului de carbon, însă are un efect de seră de 25 de ori mai puternic decât CO2.

spot_img
Latest news
știri