20.1 C
București
duminică, 11 mai, 2025

Blocurile, casele şi şcolile din Sectorul 2 al Capitalei vor beneficia de peste 130.000 de pubele pentru colectare selectivă pe cinci fracţii

Proiectul a fost aprobat săptămâna trecută

În Sectorul 2 al Capitalei, blocurile, casele și școlile vor fi echipate cu peste 130.000 de pubele destinate colectării selective pe cinci fracții diferite.

Potrivit comunicatului publicat de Green News, pubela galbenă va fi destinată plasticului și metalului, cea albastră pentru hârtie și carton, cea verde pentru sticlă, cea maro pentru deșeuri biodegradabile și cea neagră pentru deșeurile menajere.

Noile pubele vor fi protejate împotriva vandalizării sau deteriorării

Elena Tudose, administrator public pentru Primăria Sectorului 2, a declarat că proiectul de implementare în teren a infrastructurii de pre-colectare selectivă pe cinci fracții a fost aprobat săptămâna trecută.

Astfel, în curând, se vor instala 2.500 de unități mobile metalice pentru a găzdui pubelele, cu scopul de a le proteja împotriva vandalizării sau deteriorării.

Conform declarațiilor, începând cu data de 29 ianuarie, doar jumătate din deșeurile din Sectorul 2 sunt direcționate către depozitul de gunoi de la Vidra, comparativ cu aproximativ 90% anterior.

Administratorul public pentru Primăria Sectorului 2: ”Deșeurile trebuie să fie valorificate la maximum”

Am convingerea că o să avem și un serviciu de colectare și transport care să ajute ca tot procesul ăsta să intre într-o normalitate: deșeurile să fie valorificate la maximum și să scădem cât mai mult cantitățile depozitate. Pentru un mediu mai curat și o utilizare cu cap a resursei reprezentate de deșeuri”, a declarat spus Elena Tudose.

Latest news
știri