20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

Pompierii din Bihor au intervenit pentru a salva o lebădă rănită

Pasărea a ajuns la veterinar pentru a primi îngrijirile necesare

Pompierii din Bihor au intervenit pentru salvarea unei lebede rănite, care nu se mai mişcase de mai multe zile din acelaşi loc.

Acțiunea salvatorilor bihoreni a venit în urma unui apel emis de o asociație care care activează în domeniul protecţiei animalelor.

Pasărea era blocată în stuf, iar după ce a fost scoasă de acolo de pompierii din Bihor, a fost preluată de către membrii asociaţiei ”Grupul Milvus”

În momentul de față, lebăda primește îngrijiri medicale.

Intervenţia pompierilor din Bihor a avut loc după ce o voluntară din cadrul Grupului Milvus – Asociaţie pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii a contactat telefonic dispeceratul ISU, solicitând sprijinul pompierilor pentru salvarea unei lebede care părea rănită.

Pentru gestionarea situaţiei semnalate, au intervenit pompierii Detaşamentului 2 Oradea, care au recuperat pasărea vlăguită şi speriată, aflată pe Crişul Repede, şi au adus-o cu grijă la mal”, au transmis reprezentanții ISU Bihor.

Pasărea a fost preluată de către reprezentanta asociaţiei care a solicitat intervenţia pompierilor, fiind dusă la veterinar pentru a primi îngrijirile necesare.

Asociația ”Grupul Milvus”: ”Ne dorim o lume in care omul trăiește în echilibru cu natura, o apreciază ca valoare fundamentală şi aceasta se reflectă în acțiunile fiecăruia”

Asociația ”Grupul Milvus” a fost înființată în anul 1991, la Tîrgu Mureș.

Numele ales este cel al unei păsări observate rar în România, gaia roșie (Milvus milvus).

Ne dedicăm toată activitatea pentru a conserva patrimoniul natural. Desfășurăm acțiuni de conservare a speciilor periclitate, cercetare aplicată, conștientizare și educație, monitorizare a respectării legilor care ocrotesc natura și ne străduim să influențăm legislatorii de partea ei”, au transmis membrii asociației.

Latest news
știri